Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Crime Scene Publishing (I)

În ianuarie 2007, Editura Tritonic a lansat colecția Crime scene. În 2008 a apărut Crime Scene Publishing, imprint al grupurilor Flacăra și Tritonic, cu George Arion editor-coordonator, iar colecția de cărți polițiste a căpătat ritm.

Stelian Turlea · 1 iulie 2010 · 3 min de citit

În ianuarie 2007, Editura Tritonic a lansat colecția Crime scene. În 2008 a apărut Crime Scene Publishing, imprint al grupurilor Flacăra și Tritonic, cu George Arion editor-coordonator, iar colecția de cărți polițiste a căpătat ritm. La sfârșitul primăverii acestui an ajunge la volumul cu numărul 27. O întreprindere care merită salutată nu numai pentru consecvență, ci și pentru că insistă pentru popularizarea acestui gen literar. În colecție au apărut în egală măsură autori consacrați, clasici ai genului, cât și traduceri din autori noi sau – fapt demn de toată lauda – autori români. Firește, nu toate lucrările publicate te țin cu sufletul la gură, dar colecția în ansamblu merită întreaga noastră atenție, încât trei numere la rând ne vom ocupa de ea pe îndelete. Chiar dacă am mai prezentat, cândva, unele titluri.

Lisa Scottoline – “Zâmbet ucigaș”. Traducere și note de Cezara-Maria Păstrăv. Autoarea este un celebru autor american de romane polițiste, fost avocat. Cărțile ei au fost tradusse în 25 de limbi străine. Romanul de față este unul despre crime, dreptate și familie.

Linda Fairstein – “Dansul morții”. Traducere și note de Irina Popa și George Manu. Autoarea a condus timp de 20 de ani departamentul de infracțiuni sexuale al procuraturii din Manhattan, iar din 1994 a început să scrie roamne polițiste. În cel de față este vorba, între altele, și de anchetarea unui viol.

Bogdan Hrib – “Filiera grecească”. O crimă în Grecia în care suspectul numărul unu este un român, iar afacerea este anchetată tot de un român.

Oliver Bottini – “Crimă zen”. Traducere de Marilena Violeta Motișan. Stilizare de Valentin Dumitru. Autorul s-a născut în Germania, trăiește la Munchen și a publicat până acum trei romane care o au în centrul lor pe Louise Boni, comisar-șef al poliției din Freiburg, secția criminalistică. În romanul de față ea e pe urmele unei crime îngrozitoare, care îi schimbă viața.

Robert B. Parker – “În gura presei”. Traducere de Andrei Ruse. R.B.Parker a publicat peste 50 de romane și a primit, în 2002, titlul de Grand Master din partea Mystery Writers of America, o onoare acordată unor persoanlități precum Alfred Hitchcock sau Ellery Queen.

Alex Mihalcea – “Sunetele morții”. Autorul este directorul Bibliotecii Militare Naționale, doctor în științe militare. În romanul de față rolul principal îl are un detectiv new-yorkez cu experiență care cunoaște toate trucurile meseriei și care pornește pe urmele unei răpiri.

George Arion – “Atac în bibliotecă”. Cu o Postfață a autorului în care povestește cu haz, după 25 de ani, cum a început să scrie acest roman, în urma unui pariu cu colegul său Adrian Dohotaru, cum a abandonat, cum a continuat la îndemnurile lui Alex. Ștefănescu, care i-a spus că face o mare greșeală dacă nu duce la bun sfârșit cartea.

Edgar Allan Poe – “Marca Morții Roșii și alte povestiri”. Traducere de Ioana Ionășel. Volumul cuprinde cateva texte celebre: “Crimele din Rue Morgue”, “Misterul Mariei Roget. Continuare la Crimele din Rue Morgue”, “Scrisoarea furată”, “Pisica neagră”, “Masca Morții Roșii” și “Tu ești ucigașul”.

Citește și