Cristian Tudor Popescu: Lipsești și câștigi?
E inacceptabil faptul că guvernul încearcă, printr-o tergiversare în care președintele interimar Crin Antonescu ar urma să joace un rol decisiv, nepromulgând în timp util legea în forma cerută de Curtea Constituțională, să își impună propria ordonanță de urgență, în care nu apare condiția obligatorie de validare a referendumului, prezența la vot a jumătate plus unu dintre alegătorii români, adică…
E inacceptabil faptul că guvernul încearcă, printr-o tergiversare în care președintele interimar Crin Antonescu ar urma să joace un rol decisiv, nepromulgând în timp util legea în forma cerută de Curtea Constituțională, să își impună propria ordonanță de urgență, în care nu apare condiția obligatorie de validare a referendumului, prezența la vot a jumătate plus unu dintre alegătorii români, adică circa 9 milioane. Practic, guvernul nu respectă hotărârea CCR, fapt cu consecințe grave pe plan intern și extern.
Hotărârea CCR e obligatorie. O respect și eu în calitate de cetățean, dar vă propun câteva gânduri pe marginea ei.
Validarea referendumului prin prezența obligatorie la vot a cel puțin 9 milioane de alegători dă posibilitatea uneia dintre părțile angajate în bătălia politică să câștige prin propria neprezentare. Un cuvânt de ordine, comunicat nu neapărat public, i-ar putea ține acasă, la limită, pe toți simpatizanții lui Traian Băsescu. Și atunci, practic, dl Băsescu nu poate fi demis decât cu 9 milioane de voturi împotrivă – cu 9, nu cu 4,5 milioane, căci toți votanții nu pot fi decât antiBăsescu.
Am prezentat această ipoteză extremă pentru a înțelege viciul logic din Hotărârea CCR. Acesta putea fi rezolvat prin impunerea si a unei limite minime obligatorii de voturi în favoarea lui Traian Băsescu, să zicem 3 milioane, ca să evităm situația în care, cu, de pildă, 6 milioane de voturi contra și 1 milion de voturi pentru, dl Băsescu se întoarce totuși la Cotroceni.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026