Criteriul politic il bate inca pe cel profesional

De zece ani, alternativele politice s-au discutat in cadrul unei singure si monotone dihotomii, de natura etica – “ai nostri” (oricare ar fi fost ei) doreau binele natiunii, spre deosebire de toti ceilalti, care doreau numai sa puna mana pe putere si sa profite de ea in toate modurileposibile. Coruptia a fost pe cale de consecinta punctul invocat sau numai subanteles in jurul caruia s-au invartit toate discutiile in contradictoriu, toate maruntele polemic politice, toate luptele de la tribuna Parlamentului – iar argumentele, sa recunoastem, au abundat. E drept, uneori s-a ridicat timid si acuzatia de incompetenta, insa numai in mod subordonat acuzatilor fundamentale de rea intentie, nepotism, coruptie, furt, jaf si inca alte cateva. Acum, cand prapastia ireconciliabila dintre “ai nostri” si “ceilalti” pare a se ingusta tot mai mult, cand aproape orice alianta politica pare posibila, criteriul competentei este cel care ar putea juca rolul unui criteriu valoric, in orice caz unul ceva mai obiectiv decat cel atavic al luptei binelui (“ai nostri”) impotriva raului (ceilalti).

In fapt, aparitia pe scena politica a unor figuri de tehnicieni este un semnal ca piata politica a sesizat deja posibila sensibilizare a electoratului la acest aspect. Este o ipoteza extrem de optimista tinand cont de rezultatele ultimelor sondaje de opinie, ipoteza devenita si mai putin atractiva pentru partidele politice prin prisma acestor rezultate, insa este singura cale pentru construirea unei legaturi intre realitatea (inclusiv economica) a tarii si vanzoleala politica. Chiar acceptand aceasta ipoteza de lucru, mai lipseste ceva – si anume, o anumita ierarhie valorica in randul profesionistilor, care pana acum a lipsit atat din cauza relativei lipse a acestora, dar si a predominantei nete a criteriului politic (al algoritmului).

Politicieni si specialisti

In termenii democratiei moderne, granita dintre politicieni si tehnocrati este definita de necesitatea adoptarii unor decizii de natura etica (morala) spre deosebire de cele de natura profesionala (economica, legislativa). Astfel, bancile centrale (Rezervele Federale, Banca Centrala Europeana) dar nu numai ele, primesc imputernicirea din partea Congresului American sau a Parlamentului european sa conduca politica monetara. In mod similar, legislativul poate delega diverse atributiuni unor institutii profesioniste, sau pot cere acestora sa prezinte o analiza a situatiei, urmand ca forul ales prin vot direct sa ia o decizie in privinta politicii de urmat. In conditiile tranzitiei insa, cand intreg cadrul institutional si de structurare a politicilor economice trebuie construit, rolul tehnocratilor este mult mai important decat intr-o democratie matura. Fara a exceda criteriul etic (atribut al politicului), criteriul profesional capata a importanta deosebita, in mod concret acest lucru fiind echivalent cu necesitatea plasarii unor profesionisti competenti in functii prin excelenta politice. Cum insa, dupa 50 de ani de comunism, sensibilitatile de natura politica sunt in mod normal deosebite (iar criteriul etic mai necesar decat in mod normal), lupta pentru suprematia profesionismului (tehnocratului) sau al politicului (algoritmului) apare ca naturala, insa nu mai putin daunatoare evolutiei de ansamblu.

Procesele de intentie intampinate de cei care incearca sa instituie criteriul competentei, procese intentate de cei care nu au renuntat la militantismul pur politic, au impiedicat pana acum instituirea unor criterii valorice cat de cat obiective. Chiar atunci cand criteriul profesionalismului a fost invocat, el a avut mai degraba valente politice – sa nu fie nici al nostru, nici al vostru, sa fie un “tehnocrat” adica. Tehnocratul a devenit astfel nu un profesionist in primul rand, ci un personaj bizar, in afara partidelor politice majore, care vine, isi face datoria, apoi pleaca. Nu din necesitatea unei prestatii profesioniste impecabile a aparut acest personaj, ci tot din lupta politica.

Pe cale de consecinta, despre o scara a valorilor in randul tehnocratilor nici nu poate fi vorba din moment ce pentru inregimentarea in aceasta categorie nu trebuia decat sa indeplinesti conditia minimala de a nu poseda (la acel moment) un carnet de partid. S-a construit asadar imaginea tehnocratului de mare clasa, care mentine cursul leului in echilibru in pofida politicii nesabuite a politicienilor sau care construieste programe pe termene medii sau lungi pentru rezolvarea problemelor Romaniei. Chiar si rezultatele recentelor alegeri pentru primaria Bucurestilor pot fi interpretate in schema victoriei imaginii unui profesionist (fie chiar si vicepresedinte al unui partid) in fata variantelor candidatilor sustinuti de partide.

Mitul tehnocratului

Mitul tehnocratului atotputernic nu este nou in regiunea aceasta a Europei ce doar de curand s-a despartit de comunism. Se prea poate ca el sa-si aibe radacina in unele intentii de restructurare a sistemelor pur comuniste prin aducerea in anii ’80 in unele posturi din nomenclatura a unor persoane fara o istorie prea lunga in cadrul partidului. In Ungaria si Polonia, spre exemplu, acordarea unei libertati managementului intreprinderii a dus la aparitia unor astfel de oameni in posturi de conducere. Mai apoi, chiar si unele functii inalte au fost oferite unor personaje noi cu imagine de tehnocrat, ca o concesie facuta de regimul comunism aflat pe de o parte sub presiunea performantelor economice slabe, iar pe de alta parte in fata criticilor de natura politica. In cele din urma, reformele din primii ani ai tranzitiei au fost conduse in tarile mai avansate pe aceasta cale de personalitati acceptate in mediul financiar international ca profesionisti. In Polonia, Balczerowicz (cel de al carui nume a ramas legat programul de stabilizare din 1990) era deja un economist recunoscut, lucrand la London School of Economics de la inceputul anilor ’80. In Republica Ceha, Vaclav Klaus, cu toate criticile (de natura politica in special), a fost de asemenea o personalitate recunoscuta. Banca Centrala Ceha, condusa de Josef Tosovsky, este recunoscuta drept un centru important de cercetare (poate in pofida politicii sale monetare considerate excesiv de interventionista), la fel ca si Banca Centrala a Ungariei, a carui guvernator, Gyorgy Suranyi, este asimilat stabilitatii monetare din aceasta tara. Un numar de personalitati (tehnocrati), printre care si Janos Kornai, economist maghiar traind acum in Statele Unite cu o contributie remarcabila la studierea economiilor in tranzitie, au avut un rol critic in atragerea de competente profesionale din partea FMI sau a Bancii Mondiale, care au gasit niste parteneri de discutie de acelasi nivel.

Profesionistii, in fata alegerilor

Doua observatii se desprind din aceasta ipoteza a genezei tehnocratului. Prima se refera la acceptarea sa ca un rau necesar, ca o concesie facuta de politic unor criterii de el neintelese, desi intr-un fel intuite. A doua observatie se refera la distinctia dintre rolul tehnocratului jucat in prima faza a tranzitiei (acceptat de catre comunisti) si rolul tehnocratului ca solutie la interminabilele lupte politice. O observatie suplimentara, cu aplicatie directa pentru Romania, este ca tehnocratii nu apar in general din senin, ei tin de o anumita continuitate a scolii de economie, desfasurata fie in tara de origine, fie in strainatate. Relativa lentoare si numeroasele disfunctionalitati din relatiile Romaniei cu institutiile finaciare internationale tin si de lipsa unor astfel de profesionisti capabili sa vorbeasca aceeasi limba cu functionarii Fondului Monetar International sau ai Bancii Mondiale.

Interpretate in aceasta cheie, a tehnocratului impotriva politicianului, toate negocierile ce se desfasoara in prezent nu sunt de loc de bun augur. In pofida zvonurilor privitoare la pregatirea in secret a diverselor programe de guvernare, este foarte probabil ca “oferta electorala” (termen care in mod eronat sugereaza ideea de piata) va semana leit cu cea de acum patru ani – milioane de locuri de munca, agricultura, turismul, coruptia, nevoia de schimbare/stabilitate. Tehnocratul nu va deveni nici de data aceasta ceea ce ar trebui el, adica un profesionist. Pentru ca un profesionist nu a castigat niciodata alegerile. In toate cazurile, profesionistii au fost sustinuti de fortele politice, si nu invers. Iar ceea ce se poate observa in aceste zile in Romania este incercarea politicului de a beneficia de transferul de imagine din partea unor imagini de tehnocrati, carora pana acum nu le-a oferit nici un fel de sprijin, de a caror competenta pana acum au facut abstractie alegand in mod constant criteriul algoritmului.