Criza a dus la reducerea drastică a investițiilor la Continental
Criza a dus la reducerea drastică a cheltuielilor, dar și a investițiilor preconizate de lanțul hotelier Continental, a declarat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate Radu Enache, proprietarul lanțului.
Criza a dus la reducerea drastică a cheltuielilor, dar și a investițiilor preconizate de lanțul hotelier Continental, a declarat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate Radu Enache, proprietarul lanțului. Enache a spus că lanțul hotelier își propusese un program de investiții pe 10 ani, care prevedea dublarea capacității de cazare, însă criza a dus la reducerea sumelor care vor fi alocate.
“Aveam un program de investiții de 120 de mil. euro pe 10 ani, dar în următorii 5 ani vom investi doar 40 mil. euro. Până în 2017 trebuia să avem 3.600 de camere, deci să ne dublăm capacitatea. Mai aveam un program de dezvoltare cu 10 hoteluri de 2 stele, dar acesta a rămas”, a spus Radu Enache (foto).
Continental Hotels operează opt hoteluri, respectiv trei unități Continental Forum (clasificate la patru stele), trei hoteluri Continental (trei stele), un Grand Hotel Continental (cinci stele) și o unitate Hello Hotel (două stele). De asemenea, compania deține cinci restaurante, patru cafenele și cofetării și un bar.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026