Versiunea completă
Business Internaţional

Criza datoriilor din Grecia se transformă în psihodramă și tragedie

Recent, o comisie de experți contabili ai Parlamentului elen au arătat într-un raport oficial că datoria statului "a scăpat de sub control". Avertizările au fost aspru criticate de ministrul elen de finanțe Evangelos Venizélos, el declarând că experții nu dispun "nici de cunoștințele necesare, și nici de responsabilitatea necesară pentru a face aprecieri asupra datoriei". Câteva ore mai târziu, ș…

Bogdan Cojocaru · 9 septembrie 2011 · 3 min de citit

Grecia va înfrunta anul acesta o recesiune economică mai gravă decât s-a prevăzut inițial, ceea ce va umfla deficitul bugetar la 8,8% din PIB, față de 7,4% din PIB cât a fost prevăzut inițial.

Recent, o comisie de experți contabili ai Parlamentului elen au arătat într-un raport oficial că datoria statului “a scăpat de sub control”. Avertizările au fost aspru criticate de ministrul elen de finanțe Evangelos Venizélos, el declarând că experții nu dispun “nici de cunoștințele necesare, și nici de responsabilitatea necesară pentru a face aprecieri asupra datoriei”. Câteva ore mai târziu, șefa comisiei incriminate a demisionat, scrie Le Figaro.

La sfârșitul săptămânii trecute tensiunile au crescut după ce misiunea de experți mixtă a FMI, BCE și CE a anunțat că va părăsi Grecia și că suspedă pentru zece zile discuțiile cu Atena. Anunțul a trimis unde de șoc pe bursa ateniană, care a antrenat în declinul său acțiunilor companiior financiare europene.

Ministrul finanțelor a încercat să minimalizeze importanța evenimentului.

“Nu a avut loc o ruptură a discuțiilor”, spus Venizélos, fără a reuși să convingă. El a recunoscut însă că “Grecia nu va reuși să atingă obiectivul de reducere a deficitului bugetar anul acesta din cauza agravării recesiunii”.

La aproape un an și jumătate de la stabilirea primului pachet de austeritate, Grecia a ajuns din nou cu un picior în groapă. Măsurile de austeritate au provocat o recesiune profundă, erodând producția și competitivitatea. Rata șomajului a atins 16,6% luna trecută.

“Comisia parlamentară are dreptate. Datoria a scăpat de sub control deoarece nu a încetat să urce și va continua să crească. Este dezolant să vezi că guvernul nu a făcut nimic. Nicio reformă a sistemului de stat, nicio privatizare. A impus doar taxe și a tăiat salariile. Cheltuielile publice sunt mai mari decât înainte de criză. Falimentul este foarte aproape. Creditorii internaționali trebuie să pună piciorul în prag. Ar trebui să refuze să acorde a șasea tranșă din împrumutul de 110 miliarde de euro dacă aceste măsuri nu sunt aplicate”, spune Stefanos Manos, fost ministru de finanțe.

Prin părăsirea Greciei misiunea de experți a vrut, probabil, să pună presiune pe guvernul elen în acest sens, notează publicația franceză.

Jocul acesta de poker are însă ca miză bunăstarea grecilor, care suportă greul auterității. Cea mai recentă măsură cu impact major este majorarea TVA de la 13% la 23% pentru anumite categorii de produse.

“Grecii sunt epuizați. Ei cred că planul de austeritate nu reprezintă o soluție bună pentru scoaterea țării din criză”, spune analistul politic Giorgos Delastik.

Grevele și protestele nu s-au lăsat așteptate. Salariații metroului atenian, profesorii și apoi toată populația Atenei au protestat în fața parlamentului.

“Suntem la începutul unei explozii sociale- Anul trecut, pentru ca deficitul să fie redus cu cinci puncte, grecii au făcut sacrificii enorme. Acum nu mai acceptă alte măsuri care le-ar tăia din salarii”, notează Ilias Iliopoulos, liderul unui sindicat al funcționarilor publici.

Între timp, creditorii Greciei cer economii de 2,5 miliarde euro până la finele anului, iar autoritățile cred că vor avea probleme în a controla furia grecilor.

Citește și