Criza de mode si modele
Schimbul de generatii, in teatru, are loc, indeobste, in chip discret: debutantii - ma rog, tinerii - sunt inclusi treptat in spectacolele in care joaca actori experimentati, maturi sau chiar varstnici, pentru ca publicul sa poata trece cu vederea ezitarile unora pe cand admira excelenta celorlalti
Schimbul de generatii, in teatru, are loc, indeobste, in chip discret: debutantii – ma rog, tinerii – sunt inclusi treptat in spectacolele in care joaca actori experimentati, maturi sau chiar varstnici, pentru ca publicul sa poata trece cu vederea ezitarile unora pe cand admira excelenta celorlalti. In repetitii, bobocii incearca, la randul lor, sa “fure” meseria de la inaintasi, invatand de la acestia lucrurile care nu se studiaza la scoala: cum sa “prinzi” lumina pe fata, cum sa-ti “faci” o intrare sau o iesire din scena s.a.m.d. Cel putin, asa se intampla candva.
Astazi se practica adeseori, dimpotriva, metoda separarii varstelor in spectacole, incepatorii fiind lasati sa se descurce pe cont propriu. Evident, cand e vorba de o piesa despre tineri, imprejurarea este perfect normala; nu-i usor sa-ti inchipui – si nici sa urmaresti! – Priveste inapoi cu manie, de pilda, jucata de persoane mai… coapte.
Exista, in schimb, piese parca anume facute pentru a permite coexistenta pasnica, pe scena, a diferitelor generatii. Un exemplu ar fi tocmai Azilul de noapte, pe care am vazut-o de curand, la Teatrul National din Craiova. Pe post de contraexemplu, insa.
Piesa lui Maxim Gorki este, poate, una dintre cele mai celebre din literatura dramatica mondiala, inclusiv la noi, unde a cunoscut, de-a lungul anilor, o serie de montari antologice (cea mai proaspata ar fi aceea realizata, acum vreo sase ani, de Ion Cojar la Teatrul National din Bucuresti). Faima i se datoreaza, cred, pe de o parte tipologiei extrem de variate pe care o imagineaza autorul inauntrul aceleiasi categorii sociale, cea a dezmostenitilor soartei, a oamenilor ajunsi “la fund” (asa se si numea, intr-o prima varianta, textul de-acum centenar), iar pe de alta parte, posibilitatilor de a se “arata” care li se ofera, prin roluri “grase”, actorilor. Si, dintotodeauna, aceste partituri au fost ravnite atat de vedetele cu statut solid, cat si de incepatorii dornici de afirmare.
La Craiova, regizorul Claudiu Goga – si tanar, si bine situat profesional, ca director de scena laudat si premiat si ca director de teatru (la Brasov) mereu incurajat – a dorit sa actualizeze piesa nu doar mutandu-i actiunea in ziua de azi, ci si alcatuind o distributie aleasa din echipa (mai) noua a teatrului. Actualizarea textelor, in teatru, este un subiect controversat; procedeul are partizani inflacarati si inamici incrancenati. Personal, cred ca exista autori carora li se potriveste aducerea la prezent si autori refractari la operatiune. De pilda, (de)plasat in contemporaneitate, Shakespeare nu pierde nimic, pe cand Ibsen suna rau; si exista, in fine, creatori si opere carora actualizarea nu le stirbeste din “aura”, dar nici nu le adauga ceva. In asemenea situatii, te intrebi, pur si simplu, la ce bun efortul. Este intrebarea pe care mi-am pus-o in momentul cand, din podul scenei superb decorate de Lia Dogaru – o hala de uzina dezafectata, deasupra careia inscriptia CCCP sta sa se prabuseasca peste colbuitele bancuri de lucru si peste o Lada 1500 rosie ca steaua cea rosie -, descind niste “mascati” ce invadeaza azilul pentru a-l aresta pe Vaska Pepel, ori atunci cand oropsita Natasa defileaza prin fata noastra in fusta mini si machiata violent, ba chiar si atunci cand bizarul Luka (departe de traditionalul mosneag cucernic – dar aceasta deplasare de accent se produsese si in spectacolul lui Cojar) se plimba de colo-colo fara a-si lepada nici o clipa rucsacul hippiot din spinare. Oare textul nu si-ar fi pastrat valabilitatea fara aceste “semne”? Altminteri, regizorul a lucrat cu migala si acuratete, incercand sa justifice si sa “captuseasca” cu sens toate deplasarile de accent (deloc revolutionare, de altminteri) aduse de pomenita actualizare. Intrebarea, insa, persista.
In ceea ce priveste distributia, cu exceptia “veteranului” Valer Dellakeza – un Luka interesant ca premisa, un fel de mag deghizat in vagabond, premisa insa insuficient exploatata regizoral -, Claudiu Goga a ales actori din generatia de mijloc sau foarte tineri. Cei dintai ar trebui sa reprezinte, in momentul de fata, modelele de urmat, maestrii. Misiunea se dovedeste dificila pentru oameni care, totusi, se plang de mult ca tipul de regie practicat de Silviu Purcarete, spiritul conducator, intr-o vreme, al TNC, avantajeaza prestatia de grup, descurajand performanta individuala: Valentin Mihali (Satin), Angel Rababoc (Baronul), Adrian Andone (Vaska), Anca Dinu (Anna), Eugen Titu (Medvedev), Constantin Cicort (Klesci) sunt corecti, convingatori ca aparitie si linie majora a rolului, dar le lipseste nu doar vibratia aceea misterioasa care da pondere si relief unei prezente scenice, ci si forta. Din acelasi contingent, Mirela Cioaba, actrita de subtilitate, joaca intens intr-un rol drastic diminuat (Kvasnia), in timp ce Gabriela Baciu, revelata ca interpreta notabila de spectacolele regretatului Vlad Mugur, e exterioara si stridenta in Vasilisa. In aceste conditii, tanara generatie, reprezentata de Mihai Arsene (Bubnov), Nicolae Poghirc (Kostaliov),Catalin Rotaru (Actorul), Iulia Lazar (Nastia), Geni Macsim (Natasa), Catalin Baicus (Aliosa), Marian Politic (Tatarul), e aproape invizibila – si, pe portiuni, absolut inaudibila.
Desigur, cu timpul spectacolul se va “roda”; poate ca ritmul se va ameliora, iar interpretii se vor mai acomoda cu personajele. Dar chestiunea de fond – calitatea actoriei generatiilor care vor domina in curand scena romaneasca – ramane nerezolvata.
-
Încă o relație iese la iveală în scandalul care l-a dat jos pe Jensen Huang și a zguduit acțiunile starului bursier: fostul CEO Nvidia ar fi avut o aventură și cu o a doua angajată, scrie Reuters. Congresul SUA vrea să-l audiezeBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026