Criza economica afecteaza productia high-tech in Taiwan
Productia semiconductoarelor si a televizoarelor cu ecran plat, doua dintre industriile lidere din domeniul tehnologiei inalte din Taiwan, a fost incetinita de criza economica globala
Productia semiconductoarelor si a televizoarelor cu ecran plat, doua dintre industriile lidere din domeniul tehnologiei inalte din Taiwan, a fost incetinita de criza economica globala, scrie presa internationala.
Cei mai mici jucatori de pe piata sunt cei mai vulnerabili, conform declaratiilor analistilor, si anume companii precum producatorul de cipuri de memorie ProMOS si producatorii de ecrane plate Chi Mei Optoelectronics si Chunghwa Picture Tubes. Pentru moment, cea mai mare ingrijorare este focalizata asupra producatorilor de cipuri. Firmele taiwaneze furnizeaza 40% din productia globala de cipuri DRAM (dynamic random-access memory) de ultima generatie, comparat cu 30-35% pentru companiile sud-coreene, conform cercetatorului de piata DRAMeXchange, cu sediul central localizat in Taiwan. Primii patru producatori taiwanezi de cipuri – Powerchip, Nanya, ProMOS si Inotera – sunt asteptati sa piarda impreuna 112,5 mld de dolari noi taiwanezi (2,69 mld. euro) in acest an, conform unei estimari a Institutului de Cercetare Industriala Tehnologica din Taiwan. Toti patru au datorii in valoare de aproximativ 420 mld. dolari noi taiwanezi (10 mld. euro), in general catre banci locale. Iris Guo, analist DRAM al Yuanta Securities din Taipei, a estimat intr-un raport ca ProMOS va ramane fara bani in aproximativ trei luni, iar Powerchip in aproape patru luni si jumatate fara fonduri noi sau ajutor guvernamental. Pana in acest moment, guvernul a sustinut companiile respective. Pe data de 10 noiembrie, anul curent, acesta a “instruit” bancile sa acorde companiilor o perioada de gratie de sase luni pentru a-si plati datoriile. De asemenea, guvernul a investit 100 mil. dolari noi taiwanezi (2,32 mil. euro) intr-un Fond National de Dezvoltare, care va putea fi utilizat incepand cu luna viitoare, pentru a ajuta producatorii DRAM, precum si alte companii din orice industrie, sa se restructureze. Producatorii de ecrane plate se confrunta, de asemenea, cu o piata dificila, din punctul de vedere al exportului si al proviziilor (stocului). Taiwan va ramane in urma sud-coreenilor si pe acest segment. In acest moment, cele doua tari impart in mod egal majoritate din piata ecranelor plate. Taiwan detine 44% din totalul vanzarilor globale de ecrane plate utilizate in televizoare si monitoare de PC-uri, iar Coreea de Sud are 43%, conform cercetatorului de piata DisplaySearch, cu baza in Taiwan. Insa, David Hsieh, directorul DisplaySearch din Taiwan, se asteapta ca sud-coreenii sa isi ridice cota de piata la 46% pana la sfarsitul acestui an, in timp ce producatorii taiwanezi vor scadea la 41-42%. “Producatorii coreeni incep sa devina din ce in ce mai agresivi cu privire la cota de piata, iar acest lucru va reprezenta o criza pentru producatorii taiwanezi”, a sustinut Hsieh.Citește și
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026