Criza europeană va fi soluționată, dar de la ea ar putea porni dezintegrarea UE
Criza fiscală din zona euro ar putea avea drept rezultat final dezintegrarea Uniunii Europene, a declarat investitorul miliardar George Soros în cadrul unui interviu acordat la Davos, unde se desfășoară Forumul Economic Mondial.
Criza fiscală din zona euro ar putea avea drept rezultat final dezintegrarea Uniunii Europene, a declarat investitorul miliardar George Soros în cadrul unui interviu acordat la Davos, unde se desfășoară Forumul Economic Mondial.
Soros a declarat că deși “criza din zona euro este pe cale să fie soluționată” printr-o mai strânsă cooperare în domeniul politicii fiscale și prin crearea fondului permanent la care să se apeleze în situații de urgență, consecințele de natură politică ale acesteia ar putea fi de mai lungă durată, scrie cotidianul The Wall Street Journal.
Potrivit lui Soros, unul dintre cei mai faimoși speculatori financiari și a cărui avere este estimată la 14,2 mld. $, moneda comună utilizată de 17 țări din UE trece acum printr-un proces de reformă ca urmare a crizei datoriilor care a cuprins Grecia și Irlanda și care amenință și alte țări.
Europa încearcă să remedieze greșeala de a avea o bancă centrală comună, dar nu și o trezorerie comună prin crearea mecanismului permanent de soluționare a crizelor, menit să susțină țările cu un nivel ridicat al datoriilor.
Totuși, Soros a declarat că reformele nu vor soluționa problema reală a euro, și anume faptul că moneda a divizat țările UE mai bogate de cele mai sărace.
“Moneda euro trebuia să aducă o convergență și practic a generat divergență, care este acum perpetuată. Se merge înainte cu această nouă structură. Va exista o Europă divizată cu efecte negative de ordin politic”, a declarat Soros, citat de Associated Press.
În special țări ca Grecia și Irlanda, care trebuie să ramburseze datorii uriașe, ar putea înregistra un ritm mai lent de creștere economică decât alte părți ale zonei euro.
“Sunt acum două Europe. Va exista o Europă cu două ritmuri de dezvoltare, iar acest lucru nu este sustenabil din punct de vedere politic. Există pericolul real ca moneda unică să ducă la turbulențe politice în cadrul Uniunii Europene. Criza ar putea avea consecințe negative asupra Europei cu un ritm mai scăzut de dezvoltare, ceea ce ar putea duce la dezintegrare”, a declarat miliardarul.
Soros a declarat că țările mai bogate ar trebui să investească și să se extindă mai mult în țările europene mai sărace, dar că Germania, cea mai mare economie europeană, nu poate face acest lucru din cauza restricțiilor constituționale stricte.
Investitorul arată că acordurile de susținere a Greciei și Irlandei sunt “imperfecte” pentru că acestea nu fac nimic în sensul reducerii volumului datoriilor acestor țări. Electoratul irlandez vrea o restructurare a datoriilor băncilor țării, însă Soros arată că o astfel de acțiune ar afecta băncile din Franța și Germania, care dețin obligațiunile acestor țări.
“Datoriile existente vor rămâne o povară pe umerii acestor țări. Irlanda deja vrea să anuleze acordul pentru că acesta este nedrept”, a declarat miliardarul.
George Soros a vorbit despre necesitatea unor stimulente la nivel european care să impulsioneze creșterea în țările cu un ritm mai lent de dezvoltare.
El a remarcat că există în prezent presiuni importante în Europa Continentală în sensul introducerii unei taxe pe tranzacțiile financiare, care ar putea fi utilizată pentru a ajuta aceste țări, precum și pentru alte activități.
Marea Britanie a lansat un amplu program de austeritate pentru reducerea cheltuielilor guvernamentale. “Cred că este o decizie corectă, însă cred că vor înțelege că trebuie să aducă unele modificări pentru că acesta nu poate fi implementat fără a împinge țara înapoi în recesiune”, a declarat Soros.
Sistemul financiar este mai puternic decât cu trei ani în urmă
Sistemul financiar este mai solid decât cu trei ani în urmă pentru că nivelul îndatorării în sectorul privat a scăzut, însă persistă riscuri legate de creșterea inflației, a declarat Jamie Dimon, CEO al JPMorgan Chase, citat de agenția de presă Thomson Reuters.
Firmele chineze vor să investească mai mult în Statele Unite
Importante companii din China au în vedere o accelerare a investițiilor din Statele Unite în special în infrastructură, iar Casa Albă le încurajează în acest sens, scrie The Wall Street Journal. Liu Chuanzi, președinte al companiei chineze Lenovo, a declarat la Davos că se numără printre cei care vor încerca să-și sporească prezența în Statele Unite.
Sarkozy: Pariurile împotriva euro vor aduce pierderi
Investitorii care pariază împotriva euro vor suferi pierderi pentru că Franța și Germania sunt determinate să apere moneda unică, a declarat președintele francez Nicolas Sarkozy, citat de agenția de presă Thomson Reuters. “Pentru cei care ar paria împotriva euro, aveți grijă de bani pentru că suntem hotărâți să apărăm euro. Împreună cu Merkel nu vom permite niciodată ca euro să se prăbușească”, a declarat Sarkozy.
Nu există motive de îngrijorare privitoare la Spania și Portugalia
Este puțin probabil ca Spania și Portugalia să fie nevoite să-și restructureze datoriile, iar planul de stabilizare a băncilor de economii din Spania ar putea da rezultate, a declarat Angel Gurria, secretar general al OCDE, citat de agenția de presă Thomson Reuters. “O țară ar putea avea nevoie de restructurare, Grecia. Nu sunt îngrijorat cu privire la Spania și Portugalia, acestea sunt tratate incorect de către piețe”, a declarat Gurria.
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026