Criza financiara ii transforma pe britanici in fermieri amatori
Reactia britanicilor in fata actualei crize a creditelor a fost una cel putin neobisnuita: au redescoperit independenta anilor de austeritate de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial
Reactia britanicilor in fata actualei crize a creditelor a fost una cel putin neobisnuita: au redescoperit independenta anilor de austeritate de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Tricotatul si mesele gatite in familie au devenit din nou obiceiuri cu traditie, iar oamenii incep sa planteze tot mai mult morcovi in loc de crizanteme, scrie The Financial Times.
Revenirea la vechile obiceiuri a avut loc in urma cu cativa ani, ca reactie la consumerismul care avea la baza crearea de noi datorii, dupa cum afirma fanii noului curent. Insa perspectivele de recesiune i-au dat un impuls proaspat. Suttons, o companie care comercializeaza seminte, estimeaza ca vanzarile de seminte pentru legume au inregistrat o crestere de 14% in acest an. Cu trei ani in urma 60% din castigurile companiei proveneau din vanzarea de seminte de flori, insa, in prezent, 70% din profit este generat din semintele pentru legume. Morcovul, care este foarte usor de cultivat, ocupa primul loc in topul celor mai vandute legume, fapt care arata ca britanicii au de-a face cu un val de gradinari mai putin experimentati. Ideea de a transforma un pamant plin de buruieni si de a-l face roditor si potrivit pentru a sustine recolte bogate pe timpul razboiului era o incercare de independenta si auto-suficienta. Insa acum britanicii fac acest lucru mai mult din zgarcenie decat din spirit de victorie, declara John Harrison, expert din Crewe in cresterea legumelor de catre amatori. “Avand in vedere pretul ridicat al legumelor, oamenii isi spun ‘pot sa le cresc de unul singur'”, spune el. Harrison afirma ca un crescator de legume pasionat poate economisi pana la 1.500 de lire sterline pe an in ceea ce priveste alimentele, daca se scad costurile implicate de gradinarit. Iar acest lucru include si miscare fizica, pentru care o sala de sport ar cere cu placere niste bani. Consiliile orasenesti din Marea Britanie au raportat o crestere a numarului de cereri de alocari de loturi, desi acestea fusesera privite in trecut drept principalele rezerve de subzistenta ale batranilor imbracati in haine uzate. Cartea lui Harrison “Cresterea luna de luna a legumelor” a fost publicata in martie cu asteptari destul de reduse, insa in acest moment se afla la a patra editie tiparita. B&Q, un lant de magazine specializat in imbunatatirile aduse locuintelor, estimeaza o revenire in randul britanicilor a ideii de a-si realiza singuri lucrurile de care au nevoie, deoarece proprietarii locuintelor cauta sa mai economiseasca din taxele impuse de comercianti. In mod asemanator, tot mai multe persoane renunta la mancarurile gata preparate pentru a-si pregati masa acasa. Supermarketul J. Sainsbury a raportat ca cererea pentru carti de gatit a inregistrat o crestere de 30%. Impletitul si croitul reprezinta si ele activitati din ce in ce mai populare. Compania de profil Sirdar declara ca vanzarile in ceea ce priveste modelele de tricotaje cu crescut cu 6% in acest an, in timp ce Clothkits, ale carei pachete de design interior defineau cultura clasei mijlocii in anii ’70, s-au relansat pe piata in 2008.Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026