Criza noastra si criza lor

Intre aparitiile din ultima perioada din ZF doua articole-interviu cu oameni de afaceri atrag atentia in mod deosebit.

Doru Lionachescu propune reducerea bugetarilor cu 50% (si un guvern de tehnocrati), iar Matei Paun atentioneaza ca atunci cand economia scade cu 7% si nu exista niciun faliment rasunator inseamna ca sistemul nu functioneaza.

Ambele sunt despre ceea ce este imediat si in acelasi timp important pentru economia romaneasca. In ambele cazuri avem de a face cu diagnosticarea si propunerea de solutii fara ambiguitati venite din partea practicienilor in afaceri.

Primul articol este despre criza pe care am creat-o, noi insine, in timp ce al doilea localizeaza impactul crizei “lor” la mediul de afaceri romanesc.

Lionachescu anunta ca “Romania se indreapta cu o viteza atat de mare spre un colaps al finantelor publice, incat nu mai e timp pentru jumatati de masura… Noul guvern trebuie sa-si propuna un singur obiectiv, logic, realizabil, usor de inteles si de asumat de opinia publica – reducerea la jumatate a cheltuielilor bugetare in cel mai scurt timp. … Este imperativ sa inlocuim abordarea haotica, nefocalizata, hei-rupista a actualului guvern cu focalizarea maxima pe un singur obiectiv, cel mai important in actuala faza a crizei economice – reducerea drastica a jafului care se petrece in prezent pe banii contribuabilului roman.”

Paun este de parere ca abia in toamna vom putea incepe sa vedem o alta “fateta, atitudine si abordare” a bancilor. In urmatoarele sase luni ar putea sa apara si falimente ale unor companii sonore, pana in acest moment nefiind vorba de asa ceva. “In prezent exista un procent mult mai important decat se declara in mod oficial de credite neperformante. Aceasta masa reprezinta un cancer care impiedica sistemul bancar sa se comporte normal, adica sa imprumute”.

Am dat citatele de mai sus pentru ca reprezinta in opinia mea cele mai bune raspunsuri date pana in prezent la intrebarile “Cat va mai dura criza?” si “Ce urmeaza sa se intample in mediul de afaceri romanesc?”. In acelasi timp ele separa “criza noastra” de “criza lor cu efecte asupra noastra”.

Desigur este posibil sa ne inchipuim si scenariile alternative la cele de mai sus, pe care le-as numi “alternativele ambigue” de transferare a unui rau imediat intr-un rau viitor (mult mai mare).

Negocierile cu FMI din septembrie vor pune problema cresterii TVA cu 2-3 procente si a modificarii tintelor de deficit bugetar (eventual transformarea tintelor trimestriale in tinte semestriale etc). Aceasta va duce la un val de dezbateri politizate la extrem, de genul “desfiintare cota unica-crestere impozit pe profit versus crestere TVA”.

Din nou atentia va fi deturnata de la subiectele reale. In acelasi timp subiectele “imediate si importante” vor trece, in dezbaterea politica, pe planul doi in raport cu vesnicele prioritati pe termen lung (infrastructura, agricultura, energiile regenerabile etc). Pentru politicieni va fi mult mai usor de discutat despre “obiective multiple” si de evitat “imediatul”.

In sectorul real “imediatul” nu va putea fi evitat. Este greu de presupus ca toate sectoarele economiei mondiale vor iesi simultan din criza si ca automat exportatorii romani isi vor recupera pietele inchise in prezent. Cresterea economica din China se anunta de bun augur pentru metalurgia romaneasca, asa cum la vremea lor subventiile din programul rabla din Germania au salvat industria auto romaneasca. Dar ramuri intregi raman sub spectrul falimentului atata timp cat nu exista reguli clare privind ajutorul de stat, respectiv modul in care urmeaza sa fie folositi banii imprumutati de catre Guvernul roman de la Uniunea Europeana sau de la alte institutii financiare internationale. Pana acum s-a evitat orice dezbatere publica asupra prioritatilor romanesti in acordarea ajutorului de stat sau in orice caz este dificil de stabilit care au fost prioritatile care au situat in aceeasi clasa Ford si Oltchim. De asemenea mentinerea garantiei statului ca principal mod de asigurare a ajutoarelor si neadoptarea unor modalitati care sa stabileasca criterii clare de “acordare-returnare-sanctionare” ne fac sa credem ca lobbyul a fost criteriul principal in acordarea acestora.

Numai ca in felul acesta am cam ajuns deja la fundul sacului fara nicio sansa ca banii alocati sa mai poata fi recuperati intr-un viitor previzibil si fara alte plase de salvare pentru firmele romanesti.

Cresterea deficitului bugetar din cauza ritmului foarte lent de reducere a cheltuielilor cu sectorul public arata lipsa de fermitate in reactiile pentru diminuarea efectelor celei mai grave crize generate de noi insine.

Marirea aceluiasi deficit din cauza scaderii incasarilor la buget si faptul ca banii imprumutati de guvern au fost alocati aproape in intregime arata ca ne-am consumat munitia pentru a raspunde la criza creata de altii.

Raspunsurile de pana acum atat la “criza noastra”, cat si la “criza lor” au fost lipsite de fermitate si inadecvate, avand ca singur efect transformarea raului imediat intr-un rau viitor.

Cat se va mai putea…

Florin Pogonaru, este presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania

Opiniile din prezentul articol apartin autorului si nu angajeaza in niciun fel institutiile cu care acesta este asociat