CRONICA LITERARA / Balcanisme, cu Mircea Muthu

Ca si Cornel Ungureanu, incisiv si rabdator analist al structurilor cultural-identitare din Europa Centrala, Mircea Muthu si-a dedicat aproape întreaga activitate literara cercetarii unei geografii spirituale. Si totusi, între cele doua întreprinderi complementare exista o diferenta deloc neglijabila: daca proiectul criticului timisorean a beneficiat de o aderenta imediata si aproape neconditionata în contextul mentalitar postcomunist, „balcanologia” lui Mircea Muthu a ramas pâna la începutul deceniului trecut într-un relativ con de umbra. Astfel, desi sincrone cu debutul editorial (Orientari critice, 1972) si popularizate într-o rubrica permanenta („Orientalia”), tinuta într-una dintre cele mai prestigioase publicatii ale vremii (Echinox), studiile criticului nu au avut, la data aparitiei, ecoul meritat.

Cauza se afla, probabil, într-o asimilare eronata a studiilor lui Mircea Muthu cu obsesia etnocentrica din deceniile opt si noua. (De altfel, într-un interviu reprodus în tomul secund al Balcanologiei, autorul însusi tine sa înlature suspiciunea protocronismului, afirmând ca balcanismul autohton este produsul „urbanismului în dezvoltare” si, totodata, componenta unui „clasicism sui-generis”.) Iata de ce demersul balcanologic al cercetatorului clujean nu si-a revelat decât în ultimii ani adevarata amploare si utilitate, odata cu resurectia studiilor consacrate Peninsulei. Oricum, interpretarile lui Mircea Muthu au configurat între timp o vasta work in progress – cum îi place criticului sa o numeasca –, cu o deschidere interdisciplinara, cuprinzând studiile culturale si mitologia, estetica si filosofia culturii, istoria si critica literara, etnografia si literatura comparata, folclorul si imagologia. Adica un proiect asupra caruia ar pluti fatalmente amenintarea diletantismului, daca autorul sau nu s-ar fi grabit sa spulbere din capul locului aceasta impresie gresita. Caci unul dintre lucrurile care uimesc în paginile Balcanologiei este competenta cu care Mircea Muthu discuta ideologia politica a Bizantului, analizeaza poezia sârba, albaneza, greaca si muntenegreana sau sistematizeaza ultimele tendinte din literatura comparata. Si totusi, Balcanologia ne lasa într-o anumita privinta sur notre soif. Ea nu contine, asa cum ne-am fi asteptat, o fundamentare teoretica a disciplinei, ci un amalgam foiletonistic care ar putea fi calificat drept o suma de Kleine Schriften în raport cu celelalte carti ale criticului. Dincolo de aceasta, exista însa numeroase justificari ale proiectului, desfasurate în texte precum Câteva stereotipii, Ce poate aduce Sud-Estul?, Circumscrieri sau Geografie si Identitate. De pilda, Câteva stereotipii reclama „o reasezare a problemei generale a balcanismului”, asupra careia staruie înca o serie de conotatii negative. Pentru aceasta, e necesara o izolare a termenului de conceptele învecinate, care au încercat adesea sa i se substituie. Astfel încât, pe de o parte, Mircea Muthu decupeaza balcanismul de pe fundalul identitar al balcanitatii, iar, pe de alta parte, separa termenul nu numai de bizantinism, ci si de orientalism. Fara îndoiala ca suportul teoretic cel mai important îl constituie cunoscutul volum Balcanii si balcanismul (1997) al Mariei Todorova. În treacat fie zis, e, totusi, surprinzator faptul ca Mircea Muthu omite Orientalismul lui Edward Said (1978), care constituie nu numai piatra unghiulara a studiilor culturale moderne, ci si modelul metodologic al cercetatoarei bulgare. Dar, chiar si în absenta acestei referinte, balcanismul este epurat de balastul conotativ, dobândind, în viziunea autorului, „trei acceptiuni coextensive”: geopolitica („o realitate politica si etnica fragmentata generând conflicte armate si constiinta a ceea ce am numit echilibru instabil”), filosofic („parte integranta dintr-o adevarata filozofie a supravietuirii”) si estetica („balcanismul ca rascumparare prin arta si cu functie compensativa, provocata dar si întretinuta, generic vorbind, de regimul autocratic si de spatiul închis, adiabatic”). Fixat într-un cadru adecvat, conceptul este apoi analizat în Circumscrieri, unde criticul îsi completeaza si nuanteaza observatiile din Balcanismul literar românesc (2002) prin identificarea a patru „relee” care au asigurat omogenitatea culturala a Balcanilor. Acestea ar fi „cezaropapismul sui-generis” (determinat, în societatea rasariteana, de subordonarea autoritatii ecleziastice fata de cea politica), existenta unei „mentalitati balcanice” comune locuitorilor Peninsulei (girata, la rândul ei, de cultura preponderent orala si rurala, de ecumenismul ortodox si de „dubla modernizare”, din secolul XIX si din „faza post-Yalta”, a teritoriului), constiinta unei „identitati multiple” (ca riposta la dominatia otomana) si, în fine, propensiunea utopica (cu dubla finalitate: prospectiva si retroproiectiva) din imaginarul balcanic. Amendabila mi se pare aici doar ultima caracteristica, sustinuta de afirmatia ca „în Sud-Est, utopia nu e dublata si nici concurata decât rareori – ca în literaturile moderne! – de distopie sau de utopia apocaliptica”. Cred ca descrierea criticului e valabila doar pentru perioada pre-Yalta, de vreme ce regimurile comuniste est-europene au determinat, îndeosebi în faza lor terminala, o ecloziune a utopiilor negative; numai în spatiul românesc, de pilda, pot fi citate ca marturie scrierile unor Nicolae Breban (Bunavestire), Eugen Barbu (Princepele), Al. Ivasiuc (Racul), I. D. Sîrbu (Adio, Europa!), A. E. Baconsky (Biserica neagra), Marian Popa (Podul aerian) etc. În schimb, concluzia lui Mircea Muthu este pe cât de semnificativa, pe atât de justa: „Sud-Estul ramâne, dupa caderea Zidului Berlinului, seismograful («termometrul») Europei, mai mult chiar, concretizarea proiectului generos de Europa unita este functie de implicarea acesteia, pe durata lunga si medie, în procesul de stabilizare politica si economica a Sud-Estului”. Cronograf al traditiilor balcanice, sondor pe mari platforme disciplinare si hermeneut de nadejde al gramaticilor culturale, Mircea Muthu reuseste se prefaca o tema ce parea compromisa pe vecie într-o meditatie incitanta asupra destinului culturii si, nu mai putin, a societatii românesti. *) Mircea Muthu, Balcanologie, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, 148 p; vol. II, Fundatia Culturala Libra, Bucuresti, 2004, 132 p; vol. III, Editura Limes, Cluj-Napoca, 114 p.