CRONICA LITERARĂ / Poet tânăr, caut imaginar

În primul rând, poetul de numai 25 de ani nu încearcă să se impună prin virulența limbajului sau prin senzaționalismul temelor. Așa încât cei care se așteaptă la încă o carte despre sex, drugs & rock’n’roll vor fi cu siguranță dezamăgiți. Masca mizerabilistă, care servește drept față adevărată multor poeți douămiiști, stă rău unui autor mai degrabă ingenuu și optimist. Când imită maniera scatofil-revoluționară a colegilor de generație, Despot sună teribil de neinspirat: “aș bea/ până m-aș face ghem/ asta mă determină să mă gândesc la pisici/ aș număra liniile de pe șosea în drum spre buzău/ unde m-așteaptă plafoniera mea căcănie deasupra/ patului meu căcăniu din camera mea de căcat/ apartamentul vechi semi-decomandat/ blocul meu în beznă/ ce i-aș da foc!/ așteaptă să-nfulece ratarea din mine”. Noroc că astfel de pasaje sunt izolate în volum.

Debutantul e atipic, apoi, pentru că nu e preocupat excesiv de sine. Deși se cataloghează într-un rând drept “arhitect al propriilor eșecuri”, Sorin Despot n-are nici ieșiri autobiografice exhibiționiste, nici pasaje incontinente de explicitare a propriei formule. Citim, doar, printre rânduri, un elogiu al fragmentarismului și un atașament cvasierotic față de detalii (“aș face/ dragoste cu fiecare celulă/ m-aș prăbuși în fiecare nucleu”), precum și o incipientă poetică a ezitării și a lâncezirii (m-am săturat/ de butoane/ pe care trebuie să știi să le apeși”). Înscris pe copertă, cuvântul “apasă” trebuie înțeles exact pe dos față de sensul său primar, căci nimic din ceea ce e propriu-zis emfatic, deliberat sau autoritar nu e pe placul poetului. Pregătirea încordată a acțiunii, cu întregul ritual al suspensiei gesturilor, e întotdeauna mai importantă decât acțiunea propriu-zisă. Poemul ce poartă titlul volumului reia motivul “cutiei” – probabil inspirat și din filmul de anul trecut, “The Box” – dotate cu un buton misterios. Numai că dacă în thriller-ul american contează într-adevăr efectul acționării butonului, poetul reține în versurile sale doar ritmul tensionat al așteptării. Compus din mai multe piese, poemul “Apasă” e tocmai o celebrare a ezitării redată într-o economie a mijloacelor remarcabilă la un debutant. Iată doar un fragment: “pereții se apropie lent/ camera pierde lumină/ iar culoarul îmbâcsit între cutia de lemn și retină/ devine tot mai îngust/ deja te aud implorând/ speri cu toată ființa/ că voi rosti calm hai/ apasă”.

În cele mai reușite părți ale ei, poezia lui Sorin Despot e o poezie de atmosferă, în care lentoarea greoaie dar perfect controlată a gesturilor ia fața mesajului propriu-zis. Acțiunile în reluare, redate pe un ton egal și neutru, fără asperități sau contondențe, dau impresia unui chillout poetic nu lipsit de emoție și de sentimentalism. Căci, în ciuda luminii “de laser” (Ioan Es. Pop) care iradiază poemele făcându-le extrem de clare și de geometrice – multe par bizare haiku-uri pe teme cotidiene -, ceea ce le caracterizează, individualizându-l pe Despot în poezia tinerilor de azi, e tocmai un secret fond patetic. Poemul “Cadou”, citabil în întregime, poate fi catalogat deja, cum să zic, drept o “capodoperă de debutant”: “uneori o femeie trebuie atinsă așa/ cum faci la 13 ani desfaci un cadou frumos/ împachetat/ mângâi mai întâi funda/ cântărești cutia în palme o/ scuturi ușor pui urechea miroși/ nu e bine să te grăbești vrei să te bucuri cu totul să tragi ușor de un/ capăt al fundei iar când odată cu buclele/ ai închide și ochii ai încleșta dinții/ inima parcă îți împinge ciocolată/ în vene// când desfaci un cadou la 13 ani/ îți miști degetele înghețat de frică/ tremuri puțin îți vine să plângi/ ai remușcări pentru că la 13 ani/ e important să știi/ să simți/ că meriți”. Alunecarea lentă de la un gest la celălălt, placarea erotismului adult pe candoarea copilărească, surpriza mutării accentului dinspre “femeia-cadou” spre emoția “beneficiarului”, toate dau seama de capacitatea de construcție a debutantului.

Din păcate, însă, Sorin Despot nu și-a găsit încă un imaginar cât de cât închegat asupra căruia să-și exercite rafinamentul. Prin dispersia tematică și prin eterogenitatea vocilor (neutra perspectivă centrală cedează deseori inițiativa unor avataruri marginale), poemele par adeseori simple accidente de retină. De la poeme de amor care celebrează femeia ca pe o “minune așteptată” sau fragmente despre relația cu tatăl pierdut, până la critica in sotto voce a consumerismului sau pur și simplu înregistrarea unei peripeții cu “o bovină” ce blochează șoseaua, toate alcătuiesc, de-a valma, universul poetic al debutantului. Chiar în sânul aceleiași tematici Despot se dovedește a fi, deocamdată, dezorientat, de vreme ce naive poeme trubadurești (“scriu pentru/ o femeie frumoasă/ are glasul dulce femeia/ îmi pune versuri pe muzică/ plecăm în țară și facem mulți bani/ eu și zâmbetul moale al brunetei mele/ cu ochii ei verzi luminăm toate primăriile/ și toate rămân aprinse/ în urmă”) coexistă în volum cu inedite declarații de dragoste, în care dorința erotică e descompusă până la ultimul foton: “creierul meu procesează/ milioane de impulsuri nervoase/ parcurge sute de mii de instantanee/ urmărește maniacal universul de/ variabile dintre mine și restul// curbând minuțios realitatea peste brațe/ distorsionând spațiul în preajma coapselor tale// până când fotonii aplaudă ritmic// creierul meu dansează/ pe marginea nebuniei/ pentru că tu/ te apleci/ lent/ după chei”.

Îi țin pumnii lui Sorin Despot în descoperirea unui imaginar pe potrivă, căci poet fără îndoială că e deja.

Alex Goldiș (n. 26 aprilie 1982, Arad). Critic și istoric literar, redactor al revistei Vatra. Doctor în filologie (cu distincția summa cum laude) al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică – în curs de apariție. A publicat aproximativ 150 de cronici literare și eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureștiul cultural, Cuvântul, Observator cultural, Echinox, Tribuna, Steaua etc.