Cu banii dați în avans, Timișoara-Arad și centura Arad întârzie
Contractele pentru realizarea autostrăzii Timișoara-Arad (32 km) și a centurii ocolitoare Arad (12 km) ar putea fi reziliate, având în vedere că deși proiectele au fost începute în ianuarie 2009, respectiv aprilie 2009, stadiul lucrărilor este de doar 7-10%, deși construtorii au primit anul trecut în avans prima tranșă de bani, potrivit declarațiilor lui Radu Berceanu, ministrul transporturilor.
Contractele pentru realizarea autostrăzii Timișoara-Arad (32 km) și a centurii ocolitoare Arad (12 km) ar putea fi reziliate, având în vedere că deși proiectele au fost începute în ianuarie 2009, respectiv aprilie 2009, stadiul lucrărilor este de doar 7-10%, deși construtorii au primit anul trecut în avans prima tranșă de bani, potrivit declarațiilor lui Radu Berceanu, ministrul transporturilor.
Altfel spus, întârzierile la Timișoara-Arad sunt de șase luni, iar la centura Arad de nouă luni, ambele proiecte fiind pe coridorul IV paneuropean de transport și sunt finanțate cu banii de la Banca Europeană de Investiții și fonduri ale UE.
Autostrada Timișoara-Arad este realizată de consorțiul format din companiile FCC Construction (Spania) și Astaldi (Italia), în timp ce varianta ocolitoare a centurii Arad este construită de consorțiul FCC Construction (Spania) și Porr Technobau (Austria). Ambele proiecte au ca termen de finalizare jumătatea anului 2011.
Berceanu le-a atras atenția constructorilor autostrăzii Timișoara-Arad într-o vizită la șantier că au trecut 400 de zile din termenul de 720 de zile și că ar trebui să lucreze și noaptea, pentru a recupera timpul pierdut.
Constructorii au justificat întârzierile prin faptul că nu au primit autorizațiile de construcție și nu au fost făcute exproprierile la terenuri. “Unde am dat terenul nu s-a făcut nimic. Sunt convins că avem probleme, mai ales legate de bani, dar nu o să expropriez tot ceea ce trebuie pentru lucrare cu foarte mulți bani și să nu expropriez și în altă parte. Atunci, expropriez unde începe lucrarea, peste șase luni mai expropriez undeva, că nu am atâția bani să expropriez tot. Dacă puteți să lucrați în condițiile acestea, sunteți bineveniți, dacă nu, atunci puteți să nu mai veniți la licitații”, le-a spus Berceanu constructorilor.
Valoarea contractului de realizare a autostrăzii Timișoara-Arad este de 135 mil. euro, fără TVA, și va cuprinde 11 poduri și pasaje, 14 pasaje peste autostradă, un nod rutier și două spații de servicii. Centura ocolitoare Arad are o valoare de investiție de 119 mil. euro, fără TVA, și cuprinde patru noduri rutiere, nouă poduri și patru pasaje.
Mesajele lui Berceanu
- Berceanu speră ca la începutul sezonului estival din 2011 să se poată circula de la Pitești la Constanța pe autostradă.
- Centura ocolitoare a Bucureștiului (100 km) la nivel de autostradă nu poate fi abordată până când nu vor fi bani de exproprieri.
- Dorința lui Berceanu este ca în 2011, la anul, pe vremea asta, peste tot de la intrarea în țară până la Sibiu să se lucreze pe toate tronsoanele.
- Arcul de nord al Bucureștiului (20 km), la patru benzi din actuala centură, să fie finalizat până la sfârșitul anului sau începutul anului viitor.
- Berceanu a acuzat firmele străine că au făcut autostrăzi multe în Spania sau în Portugalia, dar în România au 13 persoane, fără echipament, fără angajați.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026