Cu BERD in spate, BRD da credite garantate cu produse agricole
Produsele agricole incep sa fie acceptate si pe piata romaneasca drept colateral pentru acordarea de credite bancare. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) va participa cu 40 de milioane de euro la acoperirea riscului de credit aferent unei finantari in valoare totala de 89 milioane de euro acordata de Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD) procesatorilor si comerciantilor din a…
Produsele agricole incep sa fie acceptate si pe piata romaneasca drept colateral pentru acordarea de credite bancare.
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) va participa cu 40 de milioane de euro la acoperirea riscului de credit aferent unei finantari in valoare totala de 89 milioane de euro acordata de Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD) procesatorilor si comerciantilor din agricultura in vederea achizitionarii de produse agricole.
Cele doua institutii au semnat, ieri, un acord de participare la risc, prin care BERD s-a angajat sa acopere pana la 45% din eventuale pierderi generate de creditarea unor mari procesatori din agricultura, insa nu peste un nivel de 40 de milioane de euro.
Directorul general al BRD, Patrick Gelin, a declarat ca cele 89 de milioane de euro vor ajunge pentru a putea fi contractate de sase – sapte mari societati care activeaza in agricultura.
Practic, recolta depusa in antrepozite speciale functioneaza drept colateral pentru obtinerea de catre procesator a unui credit de la banca. Cu banii primiti, procesatorul plateste agricultorul furnizor, urmand ca banca sa-si recupereze banii dupa ce procesatorul vinde produsele obtinute din prelucrare. “Dobanda depinde de client”, spune Gelin.
Banca permite si rambursarea anticipata a creditului. Pentru clientii evaluati ca avand “risc mediu”, banca poate accepta numai gajul pe stocul de produse pentru acordarea creditului. Imprumuturile vor putea fi contractate atat in lei, cat si in euro.
“Acordul incheiat cu BRD este important pentru ca va permite societatilor din agricultura un acces mai usor la fonduri si imbunatatirea, in acest mod, a eficientei acestora, a calitatii recoltelor si, nu in cele din urma, pentru ca va facilita cresterea acestui important sector economic”, a declarat Hildegard Gacek, directorul BERD pentru Romania.
Imprumuturile sunt acordate pe o perioada de un an si pot fi garantate cu stocurile de produse agricole. Companiile care activeaza in domeniul procesarii si doresc sa obtina finantare pentru cumpararea produselor agricole pentru prelucrare trebuie sa participe cu 20% din valoarea totala a achizitiei. Participarea poate consta si in stocuri deja existente. Banca poate oferi, in unele cazuri, o parioada de gratie de pana la doua luni.
Produsele agricole depuse in antrepozite speciale vor putea fi folosite drept garantie la acordarea creditelor, pe baza unor vouchere.
Legislatia creditului agricol necesara functionarii acestui sistem aplicat deja in 11 tari din regiune, a fost finalizata recent, inclusiv cu sprijinul guvernului american, prin Agentia de Dezvoltare a Statelor Unite.
Functionarea acestui sistem poate constitui o afacere si pentru societatile de asigurare, prin asigurarea recoltelor constituite drept gaj.
BERD este actionar al BRD si este reprezentata in Consiliul de Administratie al bancii.
Patrick Gelin spune ca, in curand, cele doua institutii ar putea gasi si alte domenii de colaboare.
BERD are in prezent un portofoliu de 85 de proiecte in Romania, in valoare de 2,23 miliarde de euro, fiind cel mai mare investitor. razvan.voican@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026