Cu burta pe carte sau cu cartea pe burtă? Sugestii de afacere/ de Daniel Nicolescu

Cartea de vacanță trebuie să fie, potrivit convingerii generale, o carte ușoară. O carte relaxantă, care se citește cu plăcere (spre deosebire de celelalte cărți, care se citesc cu ură, chinuri sau dispreț), îndeobște un roman polițist sau unul de aventuri sau unul comic, amuzant, spumant erotic sau odorizant exotic. Literatura pentru puicuțe (chicklit) se pretează minunat exercițiilor de lectură estivaliere, devenind bună nu doar pentru domnișoare cu IQ-ul diminuat de soare, ci pentru tot omul scăpat din iadul programului serviciu.

Lâncezirea pe plajă, lângă o sticlă de suc sau de bere, cu cartea pe burtă, se armonizează doar cu lectura care nu provoacă riduri, pentru că ele, ridurile, înseamnă dungi albe după bronzare. Ducând judecata mai departe, e limpede că, în timpul programului anual obișnuit, după slujbă, ședințe, muncă de teren sau de birou, e oarecum convenabil să citim “adevărata” literatură, aia grea și problematizantă, și e indicat ca, după opt ore de stat în fața calculatorului, de pildă, să ne năpustim la metrou, să facem cumpărăturile la supermarket pe goană, fericiți că vom avea prilejul să ajungem acasă și să citim Proust, Musil sau, dacă e prea cald, Shakespeare.

Sigur, bat câmpii. N-are cum să-ți vină cheful ca, după o zi de ticăloase daraveri uzuale, de frecușuri urbane, de stat la coadă la circumscripția financiară sau la arhivele tribunalului să vrei, după ce te înșurubezi cu voluptate în fotoliul sau patul personal, să citești Kafka. Ba chiar nu are cum să-ți vină cheful să citești orice-ar fi. Și-atunci? Cum și când să ne construim biblioteca aia interioară, cu grinzi solide tăiate din Dostoievski și Gogol, cu rafturi geluite din opera lui Buzzati, Faulkner sau Thomas Mann? Când să mai vedem filmele lui Fellini sau să ascultăm muzica lui Haendel?

Încercând să scoată această prejudecată (în vacanță nu se face cultură) din cotloanele unde stă cuibărită, mai multe companii de loisir au inventat o soluție luminoasă. Dar ce spun eu luminoasă? Solară de-a dreptul.

În fiecare an, pornesc pe mare, în croaziere delectante, circa 22 de milioane de persoane, dintre care 14 milioane sunt doar americani. Mai aproape de noi și de gusturile noastre, francezii, sătui de croazierele de pe vremea bunicii, la bordul vapoarelor de lux, cu mâncăruri scumpe (sau chiar gustoase), băi la piscină și lungi acțiuni de ardere a gazului (farniente) pe punte, îmbătați de zvonurile eoliene, au descoperit că voiajurile maritime pot foarte bine rima cu muzica, literatura sau cinematograful, cu, pe scurt, cultura serioasă. Iată de pildă Variety Voyager, un vas care a părăsit de curând șantierul naval. La bordul lui pot încăpea 72 (doar) de pasageri, care sunt antrenați în varii acțiuni de cultivare a spiritului de către dl. Cinema (cum îi spun francezii), adică André Asseo, animatorul de la France Inter. Această crozieră dedicată cinematografiei italiene începe la Salerno (dinjos de Napoli), face o primă escală la Palermo, unde pot fi contemplate decorurile din Ghepardul lui Visconti, apoi la Licata, unde se află casa lui Pirandello, ale cărui nuvele au inspirat Kaos-ul fraților Taviani. Urmează Insulele eoliene, care i-au inspirat pe Antonioni și Rosellini, iar închiderea buclei se face la Sorrento, unde Luigi Comencini a filmat, în 1953, Pane, amore e fantasia. Periplul incude descoperirea marilor valori ale patrimoniului sicilian și, la bord, vizionarea (cu comentariul de specialitate al lui Asseo) unor filme-cult, precum Stromboli (Rossellini), Matrimonio all’italiana (de Sica), E la nave va (Fellini) sau Caro diario (Nani Moretti). O altă croazieră culturală e posiblă la bordul mai pântecosului Club Med 2, unde, timp de o săptămână, Eve Ruggieri însoțește plimbarea de-a lungul țărmurilor italiene și siciliene cu arii din Pergolesi, Rossini sau Haendel, în vreme ce Guy Boyer își ghidează croazieriștii prin cele mai frumoase palate din Palermo, prin ruinurile Pompeiului sau prin albastrul ireal al insulei Capri, folosindu-se de texte literare celebre. Un alt itinerariu al aceluiași vas (atenție, încă mai puteți face rezervări), între 14 și 20 septembrie, străbate Adriatica, de la Ancona la Corfu, prin Veneția, Split, Dubrovnik și Kotor, în sonurile misterioase ale muzicii lui prette rosso (preotul roșu), id est Antonio Vivaldi, căruia același Boyer îi retrasează misterele biografice.

Cred că, bine gândită, o croazieră pe Marea Neagră, de la Constanța la Istanbul, trecând prin Balcic, cu memento-uri dedicate lui Ovidius, Reginei Maria și lui Dimitrie Cantemir ar putea avea clienții ei și ar putea constitui un început de drum. Dacă nu cultural, măcar croazieristic, câtă vreme ruta Constanța Constantinopole e bătută doar de vase de linie, și alea puține și precare din punct de vedere al confortului.