Cu ce s-a ales România de la summitul UE?

Nici eurobonduri comune, nici minister european al finanțelor, nici “bazooka” de 2.000 de miliarde de euro pentru Fondul European de Intervenție Specială (EFSF).

Nimic din ceea ce se spunea înainte că este absolut necesar să se hotărască la Bruxelles la summitul de la sfârșitul săptămânii trecute astfel încât zona euro să nu explodeze nu a fost pus pe masă.

Și totuși, piețele financiare nu au subapreciat, cel puțin într-o primă fază, ceea ce au adus liderii Uniunii Europene. Cele mai importante decizii: deficit bugetar structural – adică ajustat cu creșterea/scăderea economică – aproape de zero, suplimentarea contribuțiilor la FMI cu 200 mld. euro și intrarea în funcție a Mecanismului de Stabilitate mai devreme cu un an.

Însă este posibil ca noutatea cea mai importantă a acestui summit să fie despărțirea apelor.

“Europa are pur și simplu o problemă tehnică: nu are un lider de la care să se aștepte răspunsuri când piețele intră în derivă. În plus, nu are un ziar care să îi reprezinte interesele, un Wall Street Journal al Europei, în condițiile în care Financial Times este, după model britanic, în două luntri”, scriam în 19 august 2011, imediat după ce se declarase “deschisă” criza datoriilor suverane prin retrogradarea ratingului SUA.

Liderii ies la suprafață de obicei într-un conflict. Iar summitul de vineri a scos la suprafață, prin conflictul fățiș între Franța și Germania, pe de o parte, și Marea Britanie, pe de altă parte, un lider: președintele Franței Nicolas Sarkozy, secondat de cancelarul Germaniei Angela Merkel.

Faptul că Marea Britanie nu a reușit să își facă niciun aliat până la urmă din zona noneuro face ca, într-o primă fază măcar, Franța și Germania să își asume statutul de lider al “noii Uniuni Europene”, de 26 de state. Aceasta este noutatea cea mai importantă a summitului de vineri.

Astfel, întâlnirea a adus mai puțin pe plan financiar și mai mult pe plan politic: a despărțit apele. Țările euro au ieșit și au spus: noi apărăm euro, este al nostru, dacă Marea Britanie, care nu are euro, nu vrea să fie parteneră cu noi, să îi fie de bine.

Prin excluderea Marii Britanii din înțelegere, indiferent de cine a provocat-o, măcar se limpezește situația.

O țară, o monedă, un spațiu comercial comun, un guvern, o trezorerie comună. Nu sunt îndeplinite toate aceste elemente, dar acordul de vineri este un pas înainte spre un astfel de spațiu.

Este posibil ca piețele să fi apreciat acest semnal, mai ales în condițiile în care Marea Britanie și Statele Unite și-au apărat spațiul economic, companiile naționale, băncile, moneda și capacitatea de împrumut cu orice mijloace din 2008 încoace, prin politici proprii și deseori neortodoxe. Și, cel mai important, prin intervenția directă a băncii centrale în economie, mult așteptată și în cazul euro.

Însă din poziția Londrei se desprinde o lecție de diplomație pentru România: să își joace cartea după cum crede că îi este mai bine în contextul regional.

Londra nu a fost deranjată de pactul fiscal, ci pur și simplu a cerut ceva în schimbul semnării sale: să fie protejate interesele City-ului londonez, ale băncilor de investiții în ultimă instanță, care au sediul la Londra. Germania are industrie, Londra are banii. Franța are politica: adică în prezent pe Nicolas Sarkozy, care a ieșit la înaintare.

Lecția Londrei este că trebuie să îți asumi orice risc (chiar și cel al ieșirii din UE, despre care deja se comentează pe malurile Tamisei), ca să îți protejezi activitatea de bază

Care pentru România ar putea fi energia – pe locul patru în Europa la rezervele de gaz și petrol, excepție în Europa de Est, și agricultura – avem o treime din fermele europene.

Cu orice risc, protejează interesul strategic. Pentru că înțelgerile se fac și se desfac. În curând, este posibil să apară surprize mari în ceea ce privește summitul de vineri. Cu puțin ajutor de la media anglo-saxonă, piețele financiare ar putea să considere rapid măsurile ca insuficiente.

Astfel, asumarea în orb a unor restricții fără nimic la schimb nu e o afacere. România are nevoie de dezvoltare, are un PIB per capita de 6.000 de euro și salariu mediu net de 330 de euro pe lună, are alte priorități decât Germania și Franța, unde PIB per capita este 30.000 de euro și salariul mediu net 2.000 de euro pe lună. Asumarea restricțiilor celor mari și bogați nu e un drum ușor. În echivalent, dacă îi pui mâine Vasluiului deficit zero, desființezi județul și trimiți oamenii peregrini. Este acesta scopul? În niciun caz.

Dintr-un alt punct de vedere, al zonelor de putere care se reașază în Europa, trebuie subliniat că, cel puțin pentru moment, Nicolas Sarkozy joacă și câștigă. A cerut intervenția în Libia, a obținut-o. Acum a cerut pactul fiscal, l-a obținut. Din acest punct de vedere, este posibil ca axa București – Londra – Washington să fie nevoită să o ia și pe la sud, prin Paris.