Versiunea completă
Companii

Cu datorii de 11 mil. €, Brailact intra „de buna voie" in insolventa

Producatorul de lactate Brailact din Braila, companie cu afaceri de peste 8 mil. euro care a intrat recent in insolventa, a ales sa inceapa procedura de reorganizare a companiei pentru a depasi criza financiara.

Diana Tudor Stoica · 1 iulie 2009 · 3 min de citit

Producatorul de lactate Brailact din Braila, companie cu afaceri de peste 8 mil. euro care a intrat recent in insolventa, a ales sa inceapa procedura de reorganizare a companiei pentru a depasi criza financiara.

Una dintre solutiile pe care reprezentantii companiei incearca sa le puna in aplicare pana la finalul acestui an pentru a diminua cheltuielile financiare ale Brailact este refinantarea de catre actionari a circa 80% din creditele bancare ale companiei. La finalul anului 2008, Brailact avea datorii totale de 43 mil. lei (11,6 mil. euro), peste 38% din aceste datorii reprezentand credite bancare pe termen scurt, de peste 16,7 mil. lei (4,5 mil. euro), potrivit informatiilor aparute in raportul anual al Brailact, remis Bursei de Valori Bucuresti. „Prima data cand auzi de insolventa, te sperii si te gandesti doar la faliment, insa dupa ce am discutat cu avocatii nostri si am aflat de posibilitatea de reorganizare a companiei ne-am dat seama ca intrarea in procedura de insolventa ne poate ajuta si am decis sa nu mai facem recurs, desi datoria pe care o aveam fusese deja achitata”, a declarat Yannis Mythis, directorul general al Brailact. Castiga timp Brailact a intrat in procedura de insolventa in primul trimestru, in urma unui proces deschis de Omnisoft, companie din Capitala cu afaceri de 2,8 mil. euro si sase angajati cu activitati in editarea de programe IT. Compania cerea restituirea sumei de 10.446 de lei, in conditiile in care datoria minima pentru deschiderea procedurii de insolventa este de 10.000 de lei. „Din cauza mediului economic actual, fie nu mai poti incasa bani pe produsele vandute, deoarece multi producatori dau faliment, fie ii obtii cu intarziere. Acceptand procedura de reorganizare a companiei, obtinem timpul necesar pentru a recupera banii si creantele din piata”, a adaugat Mythis. Insolventa poate fi folosita de producatori ca o oportunitate de a imbunatati situatia financiara a companiei si de a o aduce pe linia de plutire. Ei pot plati datoriile pe termen scurt avute catre furnizori, la momentul intrarii in insolventa, intr-un termen mai lung prin esalonarea datoriilor in baza unui plan de organizare pe o perioada de aproximativ trei ani. Astfel, furnizorii nu mai pot sa actioneze in judecata producatorul pentru platile mai vechi si nu mai pot percepe penalitati. Datoriile curente trebuie insa platite la timp. Tribunalul Bucuresti a desemnat ca lichidator judiciar provizoriu compania Rodicom din Bucuresti, cu un onorariu lunar de 2.000 de lei. Brailact urmeaza sa desemneze insa un administrator special la jumatatea lunii iulie a acestui an, in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor. Producatorul de lactate din Braila nu este singura companie care a preferat sa intre in insolventa anul acesta. Delta Distribution, cel mai mare distribuitor de placi ceramice (gresie si faianta) de pe plan local, cu afaceri de 40 mil. euro, a acceptat de asemenea in luna martie a acestui an sa isi reorganizeze businessul in urmatorii trei ani ca urmare a intrarii in insolventa. Cauta noi piete Pentru ca planul de reorganizare sa fie finalizat si aprobat pana la finalul anului, reprezentantii Brailact intentioneaza sa inceapa in urmatoarele luni exportul, sa extinda distributia la nivel national, sa refinanteze creditele brancare si sa intre pe noi segmente de piata. Producatorul a realizat in ultimii ani investitii de peste 6,5 mil. euro in retehnologizarea si modernizarea fabricii de lactate, dar si in dezvoltarea sistemului de distributie, motiv pentru care Brailact intentioneaza sa ajunga la distributie nationala. Brailact, companie tranzactionata pe piata Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti, a finalizat anul trecut cu o cifra de afaceri de 8,5 milioane de euro, in scadere cu peste 9% fata de rezultatele din 2007, si pierderi de 2,7 mil. euro, aproape duble fata de cele din anul precedent. „Anul acesta ne intereseaza insa mai mult un cash flow pozitiv decat o cifra de afaceri in crestere.”
Citește și