Cu doua taisuri

Numitorul comun al mesajelor electorale nu este, contrar aparentelor, atat bunastarea economica, cat intarirea autoritatii institutiilor statului. Aceasta pentru ca revigorarea statului este prezentata ca factorul care determina cresterea nivelului de trai al romanilor.

Mesajele de acest gen vin pe un fond de asteptare din partea populatiei. De ani de zile, sondajele de opinie au aratat ca majoritatea romanilor asteapta ca statul sa rezolve enigma bunastarii lor, doar o mica parte crezand in initiativa privata.

Este deci normal ca romanii sa vrea ca protectorul lor sa fie puternic. Aceasta dorinta nu este insa satisfacuta de realitate, din moment ce ei traiesc in conditii de saracie acuta.

Starea lor de spirit este agravata de comparatia cu minoritatea care reuseste sa traiasca bine precum si de valorificarea negativa a bogatiei, vazuta mai ales ca un produs al unor afaceri oneroase (experienta contactului cu functionarii corupti fiind privita ca modelul quasi-universal valabil de imbogatire).

De aici sunt posibile cel putin doua consecinte. Prima este aparitia frustrarii sociale – indivizii considerand ca nu sunt rasplatiti pe masura eforturilor lor si ca altii iau beneficii nemeritate – care duce la actiuni menite sa restabileasca o ordine dreapta in ochii celor aflati in aceasta situatie. In cazul nostru, modul legitim de actiune ar trebui sa fie votul.

De aceea, mesajele electorale care promit cresterea autoritatii statului ca solutie pentru cresterea nivelului de trai au o baza reala. La ce se va recurge daca puterea rezultata in urma votului nu le va da satisfactie?

Un scenariu deloc imposibil ar fi reorientarea catre un personaj charismatic, un justitiar social care sa-i pedepseasca pe hoti si care sa le ofere o viata lipsita de griji.

O astfel de reactie ar fi facilitata de lipsa de cultura politica a populatiei, care, intr-o majoritate covarsitoare, declara ca regreta regimul comunist, perioada perceputa ca varsta de aur a securitatii sociale si economice si manifesta o neincredere fatisa in cele doua institutii fundamentale ale unei democratii: Parlamentul si partidele politice.

Insasi cresterea alarmanta in sondaje a lui Corneliu Vadim Tudor da un semnal. Rationamentul ca nu va castiga alegerile pentru ca nu poate trece de un prag oarecare este superficial. Pericolul liderului autoritar este pe termen lung.

Tudor a reusit ca in patru ani sa-si dubleze cota de popularitate. La scrutinul din 1996 a avut 5% din voturi, acum sondajele ii dau un scor minim de 10%, apropiindu-se periculos de mult de Mugur Isarescu si Theodor Stolojan.

Nu trebuie omis faptul ca Vadim Tudor nu a crescut constant, ci a inregistrat un salt brusc, dupa mineriadele din 1999, cand autoritatea statului a fost pusa radical sub semnul intrebarii.

Desigur el nu a pastrat rata record de atunci – 18% -, dar nici nu a pierdut tot ce a castigat din criza. In plus, aproape 30% dintre romani au incredere in Tudor, chiar daca optiunile lor electorale sunt diferite.

In aceste conditii, un mesaj despre autoritate, oricum va fi el formulat, va avea ecou in opinia publica.

Participantii la cursa electorala prezinta formule diferite, dupa specificul lor. Mugur Isarescu si Theodor Stolojan transfera chestiunea autoritatii in special in domeniul economic, promitand sa dea o noua valoare prerogativelor constitutionale, astfel incat sa poata interveni in gestionarea economiei.

Petre Roman spune ca va fi un presedinte ferm, dar in limitele constitutionale. Ion Iliescu se angajeaza sa faca statul sa imparta mai bine bunastarea. Vadim Tudor nu se sfieste sa declare ca va conduce autoritar Romania, el fiind mana de fier care va “starpi mafia” si va “ridica patria”.

Desigur, institutiile statului trebuie sa-si intareasca autoritatea. Dar aceasta nu pentru a asigura fiecaruia un loc caldut, ci pentru a oferi un cadru general, dar trasat riguros, in care fiecare individ sa-si poata indeplini aspiratiile. Doar astfel se va putea evolua, respectand traseul unei democratii fara originalitati mioritice.

Ce se va intampla insa daca si viitoarea putere va dezamagi? Fara institutii care sa poata regulariza mersul societatii, care sa fie respectate de cetateni, dar si sa-i respecte pe acestia, nu vom trece de tranzitie.

In plus, discursurile actuale, care graviteaza in jurul consolidarii autoritatii statului, si-ar putea gasi un nou sens, dincolo de cel de a culege voturi, devenind o sursa de cultura politica, pentru niste oameni care sunt lipsiti si de o educatie minimala in acest sens.

Pe fondul dezamagirii, pentru care vor fi din nou acuzate partidele, ar fi posibil ca ei sa pastreze din aceste mesaje ideea intaririi autoritatii, misiune cu care sa insarcineze, prin vot sau intr-un moment de criza, un erou salvator, autoritar.

De aceea, in Romania postdecembrista, discursul despre autoritate este o sabie cu doua taisuri: aduce voturi, dar ar putea sa aduca si un regim fara voturi.