Cu investitii triple, strainii au dublat Bursa
Cu investitii triple, strainii au dublat Bursa
Indicele BET-C, care sintetizeaza evolutia tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti a trecut saptamana trecuta de 2.800 de puncte, valoare mai mult decat dubla fata de cea inregistrata la finalul anului trecut. Indicele BET, care urmareste cele mai importante zece companii listate a crescut de la inceputul anului cu 98%.
Cresterea Bursei de anul acesta este asemanatoare cu cea de acum doi ani, dar spre deosebire de atunci, anul acesta piata a fost dusa in sus de investitorii straini. Acestia au ajuns sa faca jocurile pe piata, tranzactiile realizate de straini reprezentand luna trecuta peste jumatate din valoare tranzactiilor.
In primele 11 luni investitiile straine nete de la Bursa (diferenta dintre cumparari si vanzari) au insumat 71 milioane de euro, fata de 21 de milioane de euro anul trecut. In noiembrie strainii au cumparat actiuni la Bursa in valoare de 28 milioane de euro, adica 62% din valoarea totala a tranzactiilor. Actiunile vandute de acestia au insumat 20,6 milioane de euro, valoarea investitiilor straine nete fiind astfel de 7,4 milioane de euro.
“Statutul de economie de piata functionala, imbunatatirea ratingului de tara si a ratigurilor individuale ale unor societati au atras anul acesta investitorii straini. Modificarea legislatiei din acest an a avut, de asemenea un cuvant de spus pentru ca strainii gasesc acum aici aceiasi legislatie pe care o au acasa,” spune Grigore Chis, director de tranzactionare la Broker.
Indicele BET a urcat cu aproape 9% de la inceputul acestei luni, iar brokerii spun ca au simtit si in decembrie o prezenta semnificativa a fondurilor straine de investitii pe piata.
In ultimele saptamani cresterea pietei a fost condusa de companiile petroliere. Rompetrol Rafinare (Petromidia) a urcat cu 26% de la inceputul lunii atingand pentru prima data de la listare valoarea nominala de 1.000 de lei. Cresterea actiunilor Petromidia a coincis cu includerea actiunilor companiei in indicele BET, conditii in care, spun brokerii, actiunile companiei au devenit mai vizibile pentru investitorii straini, mai pentru cei care isi raporteaza randamentele obtinute la indicele BET. Tot de la inceputul lunii Petrom a urcat cu 11% dupa finalizarea transferului pachetului majoritar de actiuni de la stat la OMV.
vlad.nicolaescu@zf.ro
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026