Cu lucruri vechi se innoieste casa

Imediat dupa Revolutie, numarul celor care si-au dat seama ca se pot face bani buni din achizitionarea si revanzarea obiectelor de arta a crescut foarte mult. Unii au rezistat in timp, altii nu. Cert este ca dupa 13 ani, piata bucuresteana din domeniu numara in jur de 40 de anticari. Pe cei mai multi dintre ei i-am intalnit la primul targ al anticarilor, Rom-Antique, organizat la World Trade Center Bucuresti in a treia duminica a lunii martie.
La targ au participat 30 de anticari care au expus fiecare obiecte de arta din perioada sfarsitului de secolul XIX si inceputul secolului XX. Cei care au vizitat expozitia cu vanzare au fost in majoritate cunoscatori, foarte multi straini si personalitati ale vietii publice romanesti – Dan Chisu, Andreea Esca si Alexandre Eram. Expozitia – pestrita: tot felul de obiecte de arta valoroase – bijuterii, mobilier, tablouri, costume nationale vechi, carti vechi, sabii, iatagane, dar si “nimicuri” – cartele telefonice, care nu prea se incadrau in peisaj. Printre lucrarile valoroase expuse se numara “Peisaj din Ioanina”, a lui Samuel Mutzner, care costa la Djaburov Art 5.000 de dolari, o editie din Nathaniel Hawthorne (“Tales”) care costa la Baroc, 300 de dolari, la fel ca o editie de Tristan Tzara (“Des nos oiseaux”). Tot la Baroc, o sabie orientala costa 39 de milioane de lei, iar un iatagan, 35 de milioane de lei. Cel mai scump obiect de la expozitie, de 20.000 de dolari, a fost o lucrare din scoala germana, secolul al XVI-lea – al XVII-lea.
Galeria Djaburov a fost singurul anticariat care, pe langa tablouri, avea expuse si preturile. Acestea variau intre 400 de dolari pentru o lucrare de Marcel Chirnoaga si 5.000 de dolari pentru un Mutzner.
De la targ nu au lipsit obiectele utilitare vechi, care in ultima vreme sunt din ce in ce mai cautate si folosite ca decoratiuni, inclusiv in cluburi, baruri si restaurante – fiare de calcat, cantare de masa, primusuri, piulite, dar si gravuri, fotografii vechi, carti de beletristica in editii princeps sau doar vechi, decoratii, medalii sau tavi de arama ciocanita.
Totul a durat o singura zi, spre nemultumirea participantilor. Totusi, anticarii bucuresteni au salutat initiativa WTC Bucuresti, care a facut ca lucrurile sa se petreaca si aici ca in alte orase europene, unde astfel de targuri sunt organizate frecvent si sunt bine vazute de oamenii din bransa. Taxa de participare a fost de un milion de lei pe stand si fie ca au avut sau nu vanzari, toti participantii au afirmat ca a meritat efortul.

Boom-ul de dupa 1990 a trecut de mult
La standul Dan’Art, Dana Postolache, expert restaurator, a combinat cu curaj arta culta si arta populara, mobilierul taranesc si un fotoliu frantuzesc cu Aubusson, adica pictura europeana de secol XIX, pictura romaneasca de secol XX si grafica de Magdalena Radulescu. “De vandut am vandut, dar principalul scop al acestui targ a fost sa ne cunoastem intre noi. Este o manifestare care trebuia organizata de mult timp, este primul eveniment de acest gen si ar trebui sa se permanentizeze. Acum, ne apropiem de Europa si in felul acesta”.
Inainte de 1989, Dana Postolache lucra in reteaua muzeala, la Palatul Regal, actualul Muzeu National de Arta. A inceput, impreuna cu sotul sau, o afacere in domeniul restaurarii de tablouri si de obiecte de arta. “In 1991-1992 nu aveam experienta, nu stiam ce inseamna piata libera. Faceam restaurare pentru ca era normal, era meseria noastra. Apoi am inceput usor-usor cu comert pentru ca era inevitabil, eram la mijloc intre cei care restaurau obiecte pentru a le vinde si colectionari”, spune Dana Postolache.
In perioada 1992-1994 a existat o circulatie foarte mare a obiectelor de arta – mobila, tablouri, icoane – fenomen tipic tarilor care au suferit o rasturnare de regim, dupa cum spune Postolache. “In aceasta perioada, patrimoniul s-a miscat foarte mult si catre strainatate, dar si in interiorul tarii. Preturile erau foarte bune si noi castigam bine din restaurare. Obiectele de arta erau mult mai bune, calitatea valorica a acestora a scazut apoi treptat. Acum, un tablou de scoala germana sau italiana sunt doar cateva pe an, iar atunci erau cate 10-15 pe luna”.
Pana in 1995, afirma ea, au circulat pe piata obiecte de arta importante, realizate de autori consacrati, in timp ce acum pe piata ies piese mai putin importante, de valoare medie si sub medie, pentru ca “lucrurile s-au asezat si jocurile sunt deja facute”.

Numai din restaurare nu se poate trai
In 1998 a fost prima incercare de a face si comert cu obiecte de arta, prin deschiderea in asociere cu alte persoane a unui magazin, dar dupa un an de zile Dana Postolache si sotul sau s-au retras din afacere. In 2000 si-au deschis propriul magazin de obiecte de arta, care este insa destul de greu de sustinut, din cauza chiriei foarte mari.
La ora actuala, pe partea de restaurare, piata “nu este prea grozava”, pentru ca sunt putini oameni cu disponibilitati materiale. “Preturile noastre sunt de sase pana la zece ori mai ieftine decat in Italia, Franta sau Germania. Pentru o lucrare eu iau trei milioane de lei, iar pentru aceeasi lucrare, colegii mei din Italia iau echivalentul a 30 de milioane de lei”, explica Dana Postolache.
Spre deosebire de anii de inceput, pentru a acoperi volumul de lucru, Dan’Art se ocupa acum si de restaurarea unor lucrari mai slabe, a ramelor sau de decoratiuni interioare. “Avem 12 angajati si trebuie sa le asiguram de lucru permanent. Numai din restaurare nu putem supravietui. De obicei, lumea cumpara tablouri, nu obiecte de arta decorativa si mobila. Sunt foarte putini care au apetit pentru sculptura si grafica, asa incat cei ce vor asa ceva au de unde alege, oferta fiind mai mare decat cererea”.
In ceea ce priveste preturile, acestea difera in functie de mai multe criterii, printre care gradul de dificultate a reparatiilor necesare si nivelul de deteriorare a lucrarii. Pentru institutiile care dispun de bani de la bugetul de stat, exista un catalog de preturi, aplicabil pentru restaurarea de monumente, unde se explica clar cum se procedeaza si cat costa fiecare operatiune efectuata. “Atunci cand lucram pentru Ministerul Culturii sau pentru alte institutii care folosesc bani publici folosim acest catalog pentru a justifica banii in cel mai mic detaliu. In cazul clientelei particulare, preturile se negociaza”.
Pe viitor, Dana Postolache crede ca acest sector va creste daca actuala crestere economica se va mentine. “Ceea ce facem noi e ca un barometru socio-economic. Societatea nu are o patura de mijloc care sa aiba stabilitate financiara. Atunci cand aceasta patura se va cristaliza, atunci vom trai si noi asa cum traiesc acum colegii mei din Italia si Franta. Cu toate ca acum suntem in regres, cred ca intr-un an-doi vom evolua spre bine”.
De asemenea, o data ce granitele vor fi deschise definitiv, pictorii romani vor deveni si mai cunoscuti si cautati si va fi foarte usor, de exemplu, sa cumperi din Polonia si sa vinzi in Belgia, adauga Postolache.

Usi imparatesti cu 40 de milioane
Eduard Tanase, directorul magazinului de obiecte de arta Unistrade, afirma ca a vandut la targ de circa 900 de dolari – o fata de masa crosetata cu goblen, obiecte decoratice din alama, doua obiecte de cult si doua sfesnice. “Am venit la targ sa ma informez despre concurenta si despre piata. Este o manifestare care ne face vizibili pentru clientela: ar trebui ca asemenea targuri sa se organizeze dupa un calendar cu date fixe, pentru ca lumea sa stie exact unde si cand sa ne gaseasca”.
Tanase lucreaza in domeniu din 1971 si cunoaste o multime de colectionari vechi, printre care Eremia sau Zambaccian, nepotul criticului si colectionarului de arta Krikor Zambaccian. Magazinul pe care il conduce era consignatie pe vremea lui Ceausescu. “Pe langa articole de sport, confectii, blanuri, aveam si mobila de arta, tablouri, produse care erau facute sa circule ca banii, din generatie in generatie. In general, deponentii erau oameni in varsta”, explica Eduard Tanase. “Acum insa, odata ce piata a fost invadata de produse de import, acest segment este mort. Toata lumea s-a orientat spre ceea ce merge mai bine, de aceea multi fosti administratori de consignatii s-au orientat spre obiectele de arta”, spune Tanase.
In general, obiectele de arta sunt fie vandute de persoane fizice, majoritatea  oameni in varsta care vin direct la magazin, fie achizitionate in urma anunturilor la mica publicitate. Preturile difera de la zona la zona, de la magazin la magazin. “Noi primim aceste obiecte de la persoane fizice si mai punem un adaos comercial intre 10 si 30%. Cei care le cumpara sunt cei cu posibilitati materiale bune, medici, avocati, diplomati”.
Unistrade are la vanzare, pe langa obiecte de patrimoniu, obiecte de arta cu vechime si cu o anumita valoare comerciala, ca de exemplu, articole de arta populara din principalele zone folclorice – Bucovina, Moldova, Oltenia. “Noi ii sfatuim pe cei care vin la noi cu astfel de articole cum sa le igienizeze, cum sa le aduca intr-o stare corespunzatoare, pentru ca au culori vegetale care nu pot fi curatate cu detergenti chimici. Avem la vanzare, de exemplu, fota Cellei Delavrancea, la patru milioane de lei”.
La Unistrade, un tablou dublu al lui Gheorghe Petrascu costa 27 de milioane de lei – este o schita in carbune care infatiseaza pe partea principala autoportretul pictorului si pe verso o scena cu sotia acestuia. Un Tonitza (ulei pe panza) costa 33 de milioane de lei, iar un Iser, 20 de milioane de lei.
“In ceea ce priveste mobilierul, am avut, de-a lungul timpului, mobila franceza, Ludovic XIII, XIV, XV, XVI, mobila olandeza – garnituri ce cuprindeau camera, birou, saloane, sufragerii. Acum sunt preferate lucrurile mici, mobilierul mic. De exemplu, o masuta poate costa de la 10 pana la 50 de milioane de lei, depinde foarte mult de ce stil apartine si de perioada. O masuta poate ajunge chiar la 15.000 de dolari”.
Magazinul are la vanzare si icoane de secol XVII-XVIII, rusesti si grecesti, ferecate in chivot, pe lemn, pe diverse teme si reprezentand diferiti sfinti. Pretul acestora este intre cinci si 70 de milioane de lei. O icoana reprezentandu-l pe Sf. Nicolae, din secolul al XVII-lea, pe foita de aur, costa 60 de milioane de lei. O icoana ruseasca ferecata reprezentandu-l pe Isus costa 15 milioane de lei. Icoanele sunt de casa, de biserica sau de altar, iar Eduard Tanase afirma ca a avut la vanzare si usi imparatesti de biserica, pe care le-a vandut unui particular la 40 de milioane de lei.

Vara, sezonul cel mai bun
Circuitul obiectelor de arta nu se reduce la relatia intre vanzator si cumparator; patronul Unistrade spune ca multi alti comercianti care au magazine in zone cu vad mai bun vin si cumpara “de la Tanase”, pentru a le comercializa in magazinul lor, cu preturi mai mari. E vorba, zice Tanase, de obiectele care au mai ramas pe piata, pentru ca inainte de aparitia Legii patrimoniului national s-au pierdut foarte multe obiecte de arta, scoase din tara. “In 1990-1992, mica publicitate era plina de astfel de anunturi. Atunci s-au cumparat obiecte pe dolari, au venit profesionisti de afara care au cumparat si apoi au plecat”.
In acest sector, perioada slaba este ianuarie-februarie, iar cea buna este vara, cand vin foarte multi turisti. Unistrade a vandut in mai 2001 de 835 de milioane de lei; in mai 2002 a vandut mai putin, doar 711 de milioane de lei. In august 2001, firma a vandut de 648 de milioane de lei, iar in august 2002, de 803 milioane de lei.
“O data ce te-a prins microbul, nu mai ai leac. Nu mai ai o clipa de liniste. Chiar si in concedii, te duci la un muzeu, la un magazin, macar sa-ti clatesti ochii, daca nu sa cumperi. Este o meserie foarte frumoasa, pentru ca stai in mijlocul unor obiecte deosebite, dar si oamenii cu care ai de-a face sunt deosebiti”.

Lupta cu gospodaria de partid
Ca peste tot in mediile care au de-a face cu arta, printre colectionari exista multi originali. Unul dintre ei, care se recomanda doar cu porecla “Barba”, a contactat microbul meseriei in 1974, dupa ce a citit o carte despre negotul cu obiecte de arta. “Aceasta carte mi-a trasat mie drumul in viata. La 24 de ani, dupa ce am citit-o mi-am propus sa ajung milionar in dolari si dupa zece ani am ajuns milionar in obiecte de arta cu valoare ce depaseau un milion de dolari”.
Intre timp insa au fost trei ani de documentare, de citit carti de specialitate si de vizitat muzee. “Eram ca un catelus, ma tineam dupa studentii la Arte Plastice. Pana prin 1977 m-am documentat. Apoi am avut sansa sa preiau niste colectii vechi. Pana in 1989 nu am vandut nimic, doar am cumparat, pentru ca nu le puteam valorifica la justa lor valoare. O colectie care era estimata afara la 100.000 de dolari la noi se vindea cu 100.000 de lei, contravaloarea unui apartament cu trei camere”.
Lucrarile si colectiile erau preluate pe numele tatalui sau, pentru ca acesta “facea parte din clasa muncitoare”, iar in cazul celor de patrimoniu, se efectua un control anual pentru a se verifica daca au fost sau nu instrainate. Inainte de Revolutie, Barba a avut probleme cu Militia, care i-a confiscat la un moment dat peste 100 de obiecte, tablouri, sticla frantuzeasca, sculptura, icoane. “Dupa Revolutie, m-am judecat cu Muzeul Satului si cu Muzeul National de Arta care detin unele dintre lucrari, am castigat, dar nici dupa zece ani de zile nu mi le-au returnat”.
In general, pana in 1989, obiectele de arta se achizitionau fie din consignatii, fie de la colectionarii particulari, fiind o piata inchisa, unde doar cunoscatorii se puteau descurca. “In consignatii, prioritatea o avea gospodaria de partid, in sensul ca tot ce venea mai intai se impartea intre ei. Fiecare isi lua ce era mai interesant si ce ramanea era scos la vanzare”.

Icoanele rusesti, in top
Imediat dupa rasturnarea regimului comunist, s-a produs o adevarata explozie a pietei, iar pana in 1992 s-a cumparat haotic: foarte multi imbogatiti peste noapte au cumparat la preturi foarte mari anumite lucrari, care apoi s-au dovedit a fi false. “La ora actuala, piata a inceput sa se cristalizeze pe criteriul valorii autentice si sa excluda kitsch-urile care au umplut aproape zece ani magazinele de profil”.
Spre deosebire de perioada dinainte de Revolutie, cand artistii romani consacrati aveau cautare mai cu seama in strainatate, colectionarul afirma ca acum tendinta s-a schimbat intr-o oarecare masura. Un Grigorescu poate fi cumparat la Paris cu 5.000 de dolari, dar in Romania poate ajunge si la 15.000 de dolari. “Toti pictorii romani se vand mai bine la noi decat in strainatate, cu exceptia lui Marcel Iancu si Victor Brauner”. In privinta altor obiecte de arta, cele mai bine cotate pe piata internationala sunt icoanele rusesti, iar cele romanesti nu au nici o valoare, dupa cum spune Barba. O icoana romaneasca poate costa 1.000 de dolari, in timp ce una ruseasca poate ajunge si la 20.000 de dolari.
Unul dintre neajunsurile acestei piete este faptul ca nu exista suficienti specialisti in arta, in sensul strict al cuvantului, adica de specializare intr-un singur domeniu pe care sa-l stapaneasca perfect. “Nici macar muzeele nu au specialisti pentru arta universala. In Occident, expertii acopera o anumita perioada de creatie a unui pictor sau un anumit pictor; la noi, in cazul pictorilor universali, expertii ii stiu pe toti, se ocupa de toti”.
diana.sava@zf.ro