CULISE TEATRALE / Scaunele, de Eugene Ionesco, la Teatrul National Craiova

„Scaunele” va putea fi vazuta in avanpremiera sambata, 14 februarie, ora 18,30, la sala Ion D. Sirbu a Teatrului National Craiova. Premiera este programata pentru 21 februarie.

Regia acestui spectacol, in care vor evolua Ilie Gheorghe si Tamara Popescu, ii apartine lui Kincses Elemer. Colaborarea sa cu Teatrul National Craiova este una mai veche si include, intre altele, montarea unor piese de I. L Caragiale si Marin Sorescu. Scenografia este semnata de Klara Labancz, iar traducerea piesei apartine lui Vlad Russo si Vlad Zografi. Premiera absoluta a „Scaunelor” a avut loc la Theatre du Nouveau-Lancry, in regia lui Sylvain Dhomme, pe 22 aprilie 1952. Piesa a fost jucata in sute de reprezentatii-premiera din intreaga lume, in mai multe festivaluri internationale, dintre care unele dedicate special dramaturgiei celebrului autor. In Romania, prima reprezentatiea piesei avut loc in 1965, la Teatrul „Nottara”, in regia lui George Rafael. Dupa aceasta data, piesa nu a mai putut fi jucata pana la caderea regimului comunist. Dupa 1990, au urmat mai multe reprezentatii, intre care au putut fi remarcate cele regizate de Vlad Mugur, Dragos Galgotiu, Felix Alexa, Victor Ioan Frunza. Ionesco a fost foarte preocupat de modul in care primul regizor al piesei intelegea felul sau de a gandi teatrul. I-a scris acestuia cateva scrisori, prezente in „Note si contranote”, in care ii sugera atenta lectura regizorala a textului:  

Dat fiind ca tema „Scaunelor” este „vidul” ontologic sau absenta, cred ca tocmai expresia acestei absente ar trebui sa constituie momentul ultim, definitiv, al piesei. Asadar, cortina ar putea cadea, poate, dupa ce oratorul, incapabil (si nu fara motiv) sa rosteasca mesajul, ar fi coborat de pe estrada sa, l-ar fi salutat pe Imparat (joc de scena ce trebuie exploatat) si ar fi iesit. In acest moment, spectatorii ar avea sub ochi, intr-o lumina redevenita saraca, palida, ca la inceputul piesei (sau echivalenta celei de la inceputul piesei), scaunele goale in golul decorului, impodobite cu serpentine, pline de confetti inutile, fapt care ar da impresia de tristete, de dezordine si de gol al unei sali de bal dupa bal; si tocmai dupa aceea scaunele, decorul, nimicul ar incepe sa traiasca in mod inexplicabil (acesta e defectul, dincolo de ratiune, adevarat in neverosimil, pe care-l cautam si vrem sa-l obtinem), desavarsind amestecarea completa a cartilor si incurcarea logicii. Ar trebui ca lumina sa redevina saraca, galbuie, deoarece ea urmeaza actiunea si pentru ca acum sarbatoarea s-a incheiat. Tocmai acest sfarsit l-am avut de altfel in minte scriind piesa, pentru acest final a fost ea scrisa, un final pe care l-am vazut inaintea inceputului”.

Pentru Kincses Elemer, un regizor care a montat piese din dramaturgia unor autori precum Sofocle, Shakespeare, Cehov, Racine, Goldoni, Schiller, Strindberg, Brecht, Durrenmatt sau Sorescu, intalnirea cu teatrul lui Ionesco este o premiera, dar pariul este cu atat mai mare:  

“E prima mea intalnire, ca regizor, cuEugene Ionesco si ma bucur ca domnul Mircea Cornisteanu mi-a facut aceasta propunere. Am citit cinci-sase piese ale lui Ionesco si am ales Scaunele. La inceput, m-am cam speriat, dar acum cred ca am facut o alegere buna, pentru ca este una dintre piesele care iti ofera un prilej formidabil de cautari…
Cele doua personaje, care au 95, respectiv, 94 de ani, si care traiesc impreuna de 75 de ani, alcatuiesc o pereche ciudata. In 70-75 de minute parcurg niste arhesituatii, ele insele fiind arhetipuri. Actorii care le dau viata, Tamara Popescu si Ilie Gheorghe, formeaza un cuplu exceptional. El, un spirit ludic absolut genial, a venit la prima repetitie cu textul stiut, ceea ce m-a ajutat sa inaintez mult mai repede. Iar ea e din Fellini! Surpriza mare cred ca va fi ea!”

Asadar, spectatorii olteni, dar nu numai, sunt rugati sa rezerve din timp fotolii la… „Scaunele”!