Culori noi la biserica veche din Șimon/ de Stelian Țurlea

În locul unde
sfârșește Branul și încep Moiecii, oamenii au aruncat un pod peste
un pârâu năvalnic care coboară din Bucegi, întotdeauna învolburat
și pământiu când ploile abundente sapă versanții. Pârâului i-au zis
Șimon.

Imediat după pod, se deschide,
la stânga șoselei principale, un drum lat care urcă șerpuind pe
mulți kilometri, poate opt, poate zece, până se pierde în
rezervația muntelui, pe unde mașinile nici nu mai au voie și de
unde nici nu se mai încumetă. De o parte și de alta se aștern
coaste domoale, de o frumusețe ireală, cu pășuni, păduri și case
presărate de penelul unui maestru artist. Valea Șimonului e locuită
din vremuri imemoriale, ca întreaga zonă, de altfel, ocupația
primordială a oamenilor fiind creșterea oilor. Șimonul este unul
din cele cinci sate (Bran, Poarta, Predeluț, Sohodol și Șimon) care
alcătuiesc comuna Bran.
La vreo doi kilometri de șoseaua
principală, poate ceva mai mult, pe partea stângă, se află un
monument arhitectonic de o mare frumusețe – biserica Sfânta
Paraschiva (sau Parascheva). Printre crucile foarte vechi ale
cimitirului și mai ales după săpăturile făcute în anul 1970, s-au
descoperit urme ale unei biserici datând de la 1525. E foarte
posibil ca viața religioasă să fi fost organizată chiar și mai
înainte, brănenii și șimonenii practicând cultul ortodox cu bogate
tradiții locale și ghidându-se după norme morale păstrate cu
ajutorul bisericii. În arhivele statului din Brașov există
documente care atestă existența unei biserici de lemn, din ce în ce
mai deteriorată în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, motiv
pentru care, prin repetate cereri către Magistrul Brașovului,
Arhiereul Ortodox din Sibiu, castelanul din Bran și chiar Curtea de
la Viena, se solicita construirea unei noi biserici, menționându-se
că locuitorii au strânse toate materialele necesare ridicării
noului locaș.
Cel care a inițiat construcția,
pe locul vechii biserici de lemn, a fost preotul Ioan Bartolomei.
Locașul a fost sfințit cu hramul Sfintei Paraschiva, la 13
septembrie 1793, de episcopul Gherasim Adamovici. Cu bârnele fostei
biserici s-a ridicat un gard împrejurul cimitirului care înconjura
biserica pe trei laturi. O inscripție pe peretele din față spune:
“La acest leat 1792 Aprilie 23, s-a făcut această grădină
împrejurul sfintei biserici, cu îndemânarea și silința preotului
Ioan Moșoiu și a gocimanului Ioan Enescu de dumnealor noriași ai
sfintei biserici și cine va ajunge stapânitori preot și gociman să
fie vrednici și datori a drege orice s-ar strica, ca să le dea
ajutor și să-i ierte Dumnezeu că s-a făcut cu mare cheltuială,
Meșter Petru Oprea.”
În anul 1821 s-a anexat
bisericii un pridvor, inițial deschis prin arcade și stâlpi în stil
brâncovenesc. Astfel, construcția este formată din pridvor,
pronaos, naos și absida altarului și e realizată din zidărie de
cărămidă de 90 cm grosime, pe fundație de piatră de râu. Pardoseala
este din scândură, așezată, la ultima restaurare, peste alta făcută
din plăci de gresie, în 1821. Pridvorul este acoperit cu o calotă
sferică, pronaosul și naosul sunt acoperite cu bolți
semicilindrice. Biserica are două turnuri, unul mai înalt,
hexagonal, din cărămidă zimțată, din nou specific bisericilor
brâncovenești. În acest turn sunt fixate clopotele. Fațadele sunt
zugravite și au ancadramente simple la ferestrele în arc. În partea
superioară a pereților exteriori și a pridvorului sunt panouri
rectangulare, care cuprind, pe partea de vest, picturi
murale.
Biserica a fost consolidată
între 1985-1986, iar între 1988-1989, interiorul bisericii la
nivelul altarului, naosului și pronaosului a fost repictat în
frescă, de pictorul Gheorghe Zaharia, prin contribuția tuturor
enoriașilor. Lăcașul a fost resfințit la 14 octombrie 1990, de
episcopul Serafim Făgărașanul. În timpul lucrărilor amintite, s-a
descoperit sub mai multe straturi de zugrăveală un strat pictat în
1821 de zugravii Nicolae și Ioan.
Documentele spun că au slujit în
această biserică Stoica Mănoiu, Ioan Mănoiu, Stan Mănoiu, Nicolae
Mănoiu (1793-1853), Ioan Mănoiu fiul (1853-1909), Valeriu Pușcariu
(1910-1957), Nicolae Puchianu (1957-1976), Gheorghe Puchi
(1976-1994), Ștefan Popica (1994-). Crescând numărul enoriașilor,
biserica a devenit neîncăpătoare, așa încât preotul Nicolae
Vartolomeu și fruntașii satului au hotărât ridicarea unui locaș
nou, ceva mai sus, spre munte, construit între 1846 și 1849, cu
numele Biserica Nouă din Șimon și hramul Sfântul Nicolae, sfințită
în 1849 de protopopul Petre Gherman, cu blagoslovenia
mitropolitului Andrei Șaguna.
În timpul războiului de
reîntregire, armata maghiară a luat clopotul cel mare al bisericii
pentru a-l topi și a-l transforma în muniție, iar preotul Ioan I.
Moșoiu s-a refugiat în Moldova, unde a slujit la o parohie a
prințului Barbu Știrbey, până în 1919.
Rolul acestor două biserici a
fost enorm în istoria locului în ultimele două secole, pe lângă
fiecare dintre ele înființându-se câte o școală sub îndrumarea
preoților și din averea parohiilor. Unii preoți erau și profesori
și participau la examinări. Cei mai mulți dascăli erau absolvenți
de teologie care nu aveau încă o parohie – Ioan Vartolomei, Nicolae
Chiorniță, Leonte Pușcariu, Nicodim Dan, Nicolae Balca, Gheorghe
Voinescu, Ilarie Plotogea, Teodor Pop, Iosif Cojanu, Nicolae Reit,
Gheorghe Tișcă, Gheorghe Enescu, Iosif Runceanu, Nicolae Runceanu,
Ioan Buta, Iustina Dan, dar și mulți membri ai familiei Moșoiu.
Accentul se punea pe cântări, cititul în cărțile bisericești,
ceaslov și aritmetică. La început cursurile se țineau în case
particulare, dar apoi s-au construit clădiri speciale, care au
funcționat chiar și după 1907, când legea de maghiarizare a lui
Appony a cerut ca școlile românești să fie închise.
Biserica veche din Șimon se află
pe lista monumentelor istorice din 2004 – la poziția 853. Structura
ei de rezistență este bună, dar cum terenul se află în apropierea
pârâului Bisericii, situat la 20 de metri, nivelul pânzei freatice
este ridicat, persistă efectul umidității remanente atât în
exterior, cât și în interior. Biserica are nevoie de sistematizare
verticală, dren exterior, refacerea trotuarului din jur,
restaurarea finisajele interioare și exterioare, revizia
învelitorii și mai ales restaurarea picturii murale originare
(iconostas și pridvor). Există din 2008 un proiect de consolidare
și restaurare, cu toată documentația și aprobările necesare, dar
lipsesc fondurile. De pildă, picturile originale de pe fațada
vestică, deasupra intrării, încă n-au fost restaurate. Pentru a le
proteja de distrugere, acum sunt acoperite cu panouri de pânză pe
care s-au zugrăvit imagini de sfinți, dar vremea macină sub aceste
relative protecții.
Preotul Ștefan Popica, un bărbat
în floarea vârstei, dintr-o familie de preoți mari iubitori de
tradiții și obiceiuri vechi, venit de prin părțile Făgărașului,
slujește în biserica Sfânta Paraschiva de 17 ani. Așa cum în
propria casă și-a aranjat un mic muzeu cu costume populare, s-a
zbătut să restaureze biserica din Șimon și s-o facă cunoscută și
altora. A obținut cu perseverență toate aprobările necesare
restaurării bisericii, dar într-o perioadă de criză cum este cea
prin care trecem, lucrurile par să se fi împotmolit.
Vorbește cu entuziasm despre
biserica în care slujește. Își amintește de vremurile de început,
când lăcașul era încălzit cu rumeguș, fumul înnegrind iremediabil
pereții și obligând la grabnică restaurare; de cum a găsit
candelabrul cel mare aruncat în pod la ultima restaurare, iar
meșteri pricepuți din Alba au redat strălucirea acestei piese
remarcabile, pe care se mai vede scris cu litere chirilice anul
fabricării, 1791; descrie cu pricepere picturile originale ale
catapetesmei, de la 1790, sau pe cele originale din pridvor,
printre puținele picturi bisericești, după știința sa, în care este
zugrăvit Dumnezeu făurind lumea; nu uită să-i amintească pe cei
trecuți la cele veșnice și care, înstăriți fiind, au plătit, în
urmă cu un secol, picturile bisericii; nu-și poate reține tristețea
când insistă asupra nevoii de a reface zidurile exterioare la
fiecare doi, trei ani, pentru că legile îi interzic să zidească cu
ciment și ipsos sau alte materiale de construcție moderne și
rezistente; e fericit când spune că unul dintre enoriași a promis
refacerea podelelor.
Cu smerenie îmi spune că orice
vizitator e bine venit oricând și, parcă cu jenă, că a deschis un
cont al bisericii în care oricine poate contribui la fondurile
necesare refacerii: Parohia Șimon Biserica veche, cont deschis la
Banca Comercială Română, sucursala Râșnov,
RO52RNCB0058009935480001.

Fotografiile au fost
realizate de de Cristina Țurlea.

1.
Biserica veche din Șimon
2.
Cimitirul care înconjoară biserica
3.
Catapeteasma păstrează picturile de la sfârșitul secolului
al XVIII-lea
4.
Candelabrul cel mare a fost găsit aruncat în pod; se vede
anul fabricării – 1791
5.
Trecerea din pronaos în naos, cu picturile
refăcute
6.
Pictură refăcută la ultima restaurare…
7.
…și o alta datând de două secole. În biserica veche din
Șimon sunt printre puținele picturi bisericești în care este
zugrăvit Dumnezeu făurind lumea
8.
Pictură exterioară originară pe fațada nordică
9.
Preotul Ștefan Popica explicând cum, pentru a le proteja de
distrugere, până la o așteptată restaurare, picturile originare de
pe fațada vestică au fost acoperite cu panouri de pânză pe care
s-au zugrăvit chipuri de sfinți

STELIAN TURLEA (n. 1946)
a urmat studii de filologie (1968) [i filosofie (1976), la
Bucure[ti, a fost aproape trei decenii redactor de politic` extern`
la revista “Lumea”, a condus, dup` 1989, revistele “Lumea”,
“Zig-Zag”, apoi ziarul “Meridian”, dup` care a lucrat n
televiziune, ca [ef al departamentului de [tiri al Antenei 1. Din
1996 lucreaz` la PRO TV, din 2000 este [i editor senior al
Ziarului de Duminic`. Este autorul a zece c`r]i de
publicistic`, zece romane, opt c`r]i pentru copii [i dou`
traduceri. A ngrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii
Scriitorilor pentru literatur` pentru copii (2003), Premiul
Asocia]iei Editorilor din Romånia (AER) pentru literatur` pentru
copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006),
Premiul Asocia]iei Scriitorilor din Bucure[ti (2007). A fost
nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatur`
pentru copii n 2000 [i Premiul AER pentru roman n
2003.