Culorile gradinii

Organizarea unei expozitii tematice este rodul unor studii indelungi si sistematice asupra operelor si activitatii artistilor, pe care istoricul de arta le efectueaza pentru a stabili directiile stilistice si conexiunile ce leaga prin fire nevazute aceste productii, atat de sofisticate si noua atat de necesare. Dupa eliberarea granitelor de dupa 1989, calatoriile prin marile centre artistice ale Europei au deschis calea unor obligatorii reevaluari si asimilari estetice, la care cercetatorul colectiilor muzeale este obligat sa raspunda. Este cazul unei frumoase si documentate expozitii, deschisa in Sala tronului a Muzeului National de Arta al Romaniei, dedicata peisajului romanesc intre 1850 si 1955 si istoriei gradinii, un eseu sui generis asupra efuziunii lirice a pictorului roman in fata naturii.
Este o selectie consistenta de 134 de lucrari apartinand a 50 de artisti, al carei parcurs induce constant o poezie de o esenta particulara. Regasim ca o trasatura esentiala preferinta pentru ansamblurile compozitionale atent si armonios structurate, pentru forme clare si elegante, precum si dragostea pentru culoarea cu nuante fine.
Organizatorii (autori ai unui elegant catalog bilingv, cu o elaborata documentatie) au prezentat in fapt o succinta istorie a artei picturale romanesti desfasurand pe simeze, cronologic, diversele etape stilistice: peisajul Biedermeier la Constantin Daniel Rosenthal (Scena la fantana, cca. 1850), portretul post-romantic la Misu Popp (Tanara in peisaj, cca 1865), realismul din “pictura de saloane” al lui Theodor Aman (Petrecere in gradina, cca 1878-1880) sau impresionismul lui Nicolae Grigorescu (Interior la Vitre, cca 1876-1883, Convalescenta, cca 1882-1885). Un capitol important il constituie arta sfarsitului de secol, a pictorilor grupati in Asociatia “Tinerimii artistice”, formata din tineri educati la M?nchen si la Paris, care incercau sa se sincronizeze cu feluritele tendinte de dupa 1900, internationalizate cu repeziciune.
Alaturi de nume mari precum Luchian, Vermont, Verona sau Mirea, expozitia releva arta “micilor maestri”, artisti disparuti prematur, precum Apcar Baltazar (1880-1909), Nicolae Romano (1887-1916) sau Gheorghe Marculescu (1870-?), dar si ale unora, ramasi pe nedrept intr-un con de umbra, precum Constantin Artachino (1870-1954), Nicolae Grant (1868-1950), Kimon Loghi (1873-1952), Ipolit Strambu (1871-1934), Menelas Simonidy (1872-1933) sau Alexandru Satmary (1872-1933). Operele lor probeaza mai ales un impresionism tarziu, dar si o atenta prelucrare a contrastelor cromatice si a texturii suprafetei, de sorginte postimpresionista, anticipand viitoare sinteze, ca in cazul lui Pallady, Petrascu, Iser, Tonitza sau Camil Ressu. Un cuvant aparte il destinam peisajului lui Alexandru Ziffer (1880-1962), realizat la Baia Mare, una dintre cele mai importante colonii artistice din Europa, cu o cromatica axata pe contraste violent expresioniste, de culori complementare.
Receptiva la gustul si mutatiile stilistice ale diverselor epoci, pictura de peisaj combinata cu cea de gen, asa cum se configureaza si din aceasta expozitie, ramane insa poate si cea mai conservatoare dintre categoriile artistice practicate la noi, prin acceptarea moderata, diversificata de la caz la caz, a noului si pastrarea continua si definitorie a componentei sale lirice.