Cultura, a cata putere?
Teoretic, intr-un stat democratic exista trei mari puteri institutionalizate: cea legislativa (Parlamentul), cea juridica (Justitia) si cea executiva (Guvernul si administratia locala). S-a incetatenit de asemenea ideea ca ar exista si o a patra putere - neoficiala, e drept - si anume presa, care poate determina si ea schimbari majore in societate
Teoretic, intr-un stat democratic exista trei mari puteri institutionalizate: cea legislativa (Parlamentul), cea juridica (Justitia) si cea executiva (Guvernul si administratia locala). S-a incetatenit de asemenea ideea ca ar exista si o a patra putere – neoficiala, e drept – si anume presa, care poate determina si ea schimbari majore in societate.
In practica romaneasca postdecembrista, lucrurile stau putin diferit. Mai intai, in lista puterilor oficiale se inscrie Presedintia. Si, cu voia dvs., nu este tocmai ultima… Chiar daca, prin Constitutie, presedintele are doar cateva atributii privind securitatea tarii, conferirea de ordine si medalii, rol consultativ si de mediere etc., in realitate functioneaza un puternic paternalism in care de la seful statului, “tatuca” tuturor, se asteapta aproape orice, pana la atribuirea de butelii, iar cuvantul lui conteaza in mod decisiv pentru toate celelalte trei puteri oficiale.
In al doilea rand, partidul de guvernamant joaca si el un rol greu – nu doar in decizii de interes general, ci si in perceptia populatiei. Este, poate, cea mai grea mostenire.
In fine, inainte de a ajunge la puterea presei, trebuie luate in seama grupurile de interese (economice, financiare, politice), apoi clanurile familiale, baronii locali si multe alte entitati, dintre care unele sunt greu de definit, inclusiv mafia economiei subterane si cea a crimei organizate.
Cat despre presa, e drept ca, in unele cazuri, campaniile ei au reusit sa previna sau sa afecteze acte de coruptie si nedreptati, dar, la scara istoriei, intr-o privire de ansamblu a acestor 14 ani care au trecut din decembrie 1989, rolul jurnalistilor a fost, una peste alta, cel al cainilor care latra in vreme ce caravana trece nestingherita.
Dar cultura!? Cultura o fi vreun embrion de putere in tara asta? Creatorii de arta reprezinta oare, in ansamblul lor, o forta capabila sa miste cu macar un centimetru vreunul dintre bolovanii aflati pe drumul nostru spre viitor? Oamenii de cultura, ganditorii, inteleptii sunt oare ascultati de cineva? Cultura insasi, ca fenomen global, joaca vreun rol in spectacolele de sunet si lumina ale politicii, economiei, societatii? In particular, faptul ca un om are cultura – fie ea generala, fie specializata intr-un domeniu oarecare – are vreo relevanta pentru destinul lui sau – asta chiar ar fi o chestie! – pentru destinul nostru, al tuturor?
A cata putere in statul romanesc o fi cultura?
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026