CULTURA ORASULUI/ Cultura de apartament

De ce ai nevoie ca sa faci cultura? De nimic. Decât de cultura, fireste. De ceva talent. Si de ceva ambitie. De ce spatiu ai nevoie, de pilda, ca sa faci un spectacol? De niciun spatiu special. Poti juca pe strada, ca Masca lui Mihai Malaimare sau Trupa pe butoaie a lui Victor Ion Frunza. Sau intr-un subsol, ca Teatrul Act ori Teatrul Luni. Sau intr-o casa, precum Project House Armoniei, care functioneaza, in semi-anonimat, de un an de zile, pe strada Armoniei, la numarul 16. Fara cortina, fara gong, fara heblu, fara niciunul din elementele conventionale ale teatrului. Actorii sunt gazde care-si trateaza spectatorii cu fructe si ceai, iar spatiul restrâns, in care incap ceva mai mult de o duzina de spectatori, creeaza o comuniune spirituala intre public si interpreti. E un laborator artistic din zona underground. Recent, s-a reprezentat acolo scenariul experimental “Piscina fara apa” al britanicului Mark Ravenhill, in regia Mirunei Dinu si cu participarea unei echipe formate din Laura Misosniky, Costin Calugaru, Catalina Moga si Paul Dunca. Autorul este o figura emblematica a performance-ului, care a facut valuri cu textul “Shopping and Fucking”, inscris in miscarea “In-Yer-Face Theatre” din anii ’90. Aceeasi Miruna Dinu l-a mai pus in scena pe britanic cu “Fotografii explicite”, in 2007. “Piscina fara apa” este un puzzle de secvente care se vrea definitoriu pentru lumea in care traim, in care evolutia individului se ciocneste violent de determinarile si limitarile sociale. Piesa se poate si povesti (obsesia celebritatii determina patru artisti sa transforme corpul unei prietene, aflata in coma dupa caderea intr-o piscina fara apa, in material de lucru… pe calculator), dar e pacat. Spectacolul trebuie vazut si – in spatiul dat – trait, nu povestit.
Dincolo, insa, de valoarea textului si a montarii, esential este altceva: criza-necriza, arta si cultura supravietuiesc si razbat cu bine, indiferent de mijloacele (financiare, materiale, logistice, de spatiu etc.) avute la dispozitie. Exista oricând varianta de a te plânge din cauza insensibilitatii oamenilor, a zgârceniei sau chiar ne-simtirii autoritatilor, a soartei crude. Dar exista oricând si varianta ca, in loc sa te vaieti, sa faci ceva. Jos palaria! tczarojanu@yahoo.com

TUDOR CALIN ZAROJANU (n.1956) a absolvit sectia de Informatica a Facultatii de Matematica, Universitatea Bucuresti, cu lucrarea de licenta “O privire matematica asupra piesei «Romeo si Julieta»”, publicata ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani in informatica, pe toate sistemele de calcul si in toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucreaza in presa: cotidian, saptamanal, lunar, agentie de stiri, radio, TV. A debutat editorial cu volumul de proza scurta “Viata ca troleibuz” (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia “Viata lui Corneliu Coposu” (1996, editia a doua 2005), romanele “Reluare cu incetinitorul” (1997) si “Sfarsitul lumii” (2005), culegerea de proza scurta “Copiii asfaltului” (2007). In prezent lucreaza in TVR, fiind realizatorul talk-show-ului “In spatele usilor deschise”, si este colaborator permanent al Ziarului de Duminica, Revista Flacara si Radio Romania Cultural.