CULTURA ORASULUI/ Parcurile mele

Mi-am petrecut copilaria si adolescenta intr-o casa cu curte de pe Bulevardul Republicii (azi Carol I), la doi pasi de Strada Spatarului si ceva mai multi pâna la Latina si Calea Mosilor. In ciuda faptului ca numita curte – cu o generoasa banca de piatra – era epicentrul cartierului, in cea mai mare parte a timpului ne aflam pe strazi. Ieseam din curte, faceam cei doi pasi, coteam dreapta pe Spatarului si, gata!, ieseam din lumea zgomotoasa si agitata a bulevardului, intrând in spatiul aproape patriarhal al strazilor Rafael, Armeneasca, Popa Rusu… Ce faceam noi pe strazi, doua, trei, uneori sase ore pe zi? Vorbeam! Vorbeam enorm. Si despre cine cui i-a mai “cerut prietenia”, si despre muzica, foarte putin despre fotbal, cel mai mult despre arta si filozofie. Cu mintea si cultura de-atunci, fireste. Care, in cazul unora, erau binisor deasupra mediei. Imi amintesc, bunaoara, o preumblare de seara in cursul careia Laurentiu Niculescu, Cristi Ocros si Horia Patapievici (nu stiam de “Roman” pe-atunci) au intors pe toate fetele “Estetica” lui Benedetto Croce, unul dintre ei, nu mai stiu care, imprumutându-mi-o a doua zi. Din când in când mai trebuia sa ne oprim si noi. Pentru asta aveam la dispozitie, pe lânga curtea din Republiciii 53, trei parculete si o terasa. Terasa era a Cofetariei Poienta. Avea si o fântâna arteziana in stare de functiune. Pe locul ei s-a construit, prin ’75, Hotelul Modern, serios avariat la Marele Cutremur, renovat o data atunci si o data dupa revolutie, când si-a schimbat si destinatia. Primul parculet, un scuar pe un colt, era la intâlnirea strazilor Spatarului si Rafael, in coasta gradinitei mele. Doua banci, cred, si câtiva metri patrati de praf. Terenul a fost obtinut la un moment dat, inainte de ’89, de un cetatean care l-a imprejmuit cu gard inalt de curte. Al doilea, tot triunghiular, tot pe colt, tot prafos, tot cu doua-trei banci, la intersectia Spatarului-Semilunei-Latina. Un spatiu ceva mai generos, loc suficient si pentru câteva zeci de tineri. In plus, câtiva copaci. Devenit si el curte particulara. Al treilea, cel mai mare, dar si cel mai viran – un spatiu cu doua iesiri, spre Spatarului si spre Strada Popa Petre. Acolo era, de la o vreme, un santier ale carui mormane de moloz si pamânt se transformau iarna in singurele derdelusuri din tot cartierul. Spre sfârsitul adolescentei noastre, santierul a lasat loc unor blocuri dedicate – dupa stirea noastra – diplomatilor straini. N-a mai ramas, asadar, nici unul dintre parcurile noastre. Cismigiul era prea departe. Gradina Icoanei si Parcul Ioanid erau relativ aproape, dar nu le simteam ale noastre. Din fericire, disparitia spatiilor de popas a coincis cu iesirea din adolescenta si imprastierea in lume, asa ca n-am apucat sa fim frustrati. Azi, Bucurestiul are probabil mai mult spatiu total de parcuri decât in copilaria mea (in ciuda unor rapturi de terenuri) si oricum incomparabil mai spectaculos amenajate. Dar nu pot sa nu regret, nostalgic, disparitia parculetelor modeste de la coltul strazilor, cu parfumul lor inconfundabil. tczarojanu@yahoo.com

TUDOR CALIN ZAROJANU (n.1956) a absolvit sectia de Informatica a Facultatii de Matematica, Universitatea Bucuresti, cu lucrarea de licenta “O privire matematica asupra piesei «Romeo si Julieta»”, publicata ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani in informatica, pe toate sistemele de calcul si in toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucreaza in presa: cotidian, saptamanal, lunar, agentie de stiri, radio, TV. A debutat editorial cu volumul de proza scurta “Viata ca troleibuz” (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia “Viata lui Corneliu Coposu” (1996, editia a doua 2005), romanele “Reluare cu incetinitorul” (1997) si “Sfarsitul lumii” (2005), culegerea de proza scurta “Copiii asfaltului” (2007). In prezent lucreaza in TVR, fiind realizatorul talk-show-ului “In spatele usilor deschise”, si este colaborator permanent al Ziarului de duminica, Revista Flacara si Radio Romania Cultural.