Cultura politicii/ de Tudor Călin Zarojanu

Tatăl lui era negustor ambulant de încălțăminte, drept care fiul a trebuit să se bazeze pe talentul la fotbal american pentru a-și putea finanța studiile. După absolvirea Facultății de Științe Sociale, a devenit un bun cronicar sportiv radio, după care și-a încercat norocul și ca actor – fără rezultate notabile. În Al Doilea Război Mondial este avansat căpitan de aviație, dar nu e trimis în misiune din cauza problemelor de vedere. După război ajunge președinte al sindicatului actorilor din Hollywood, fiind remarcat pentru anticomunismul lui. Ține discursuri politice oricui stă să-l asculte.

Intră cu adevărat în politică atunci când General Motors îi propune să țină o serie de conferințe în fabrici. La 53 de ani participă la campania pentru alegerile prezidențiale, iar doi ani mai târziu obține o victorie zdrobitoare în lupta pentru funcția de guvernator al statului California, în care va fi reales.

La 69 de ani, devine el însuși candidatul republicanilor pentru Casa Albă, învingându-l pe democratul Jimmy Carter. Mesajul lui rămăsese și avea să rămână unul radical anticomunist și pro-capitalist. Peste doar un an, este rănit în urma unui atentat care-i va lăsa sechele pe tot restul vieții.

Este președintele pe care l-au visat americanii: optimist plin de și de încredere în calitățile concetățenilor lui. Revoluționează economia SUA, angajând cea mai mare reducere de impozite din istoria țării. Pe plan extern refuză compromisurile. Încurajează Inițiativa de apărare strategică, binecunoscută sub porecla „Războiul stelelor”. Definește public Uniunea Sovietică drept „Imperiul Răului”, un imperiu al „ateilor, comuniștilor și spionilor”.

Nu e de mirare că este reales. Conduce Statele Unite prin cei mai duri ani ai „Războiului rece”, dar, în același timp, înțelegând că Mihail Gorbaciov este din altă stofă decât predecesorii săi de la Kremlin, se întâlnește repetat cu el, la Geneva, Reykjavik, Moscova, Washington, în final cei doi semnând acordul istoric de eliminare a rachetelor cu rază medie de acțiune din Europa. În 1987, se duce la Berlin și se adresează lui Gorbaciov într-un mod fără precedent:  „Domnule secretar general Gorbaciov, dacă doriți pace, dacă doriți prosperitate pentru Uniunea Sovietică și Europa de Est, dacă doriți liberalizare, veniți aici la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!”. Ceea ce avea să se întâmple peste doi ani.

Legea nu-i dă dreptul la un al treilea mandat, pe care l-ar fi obținut probabil, căci popularitatea lui era în continuă creștere. Se retrage așadar la reședința sa din California. Moare la 5 iunie 2004, în Los Angeles, în vârstă de 93 de ani. Nu e exagerat să spunem că, fără intransigența, combativitatea, însă și diplomația lui, prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei, sfârșitul Războiului rece și impunerea SUA drept singura super-putere mondială ar fi avut de așteptat. Ori nu s-ar fi întâmplat niciodată.

Cred că Ronald Reagan merită un gând bun din partea noastră, din când în când. Și să știm, așa, mai pe îndelete, ce fel de om a fost și ce înseamnă un mare șef de stat.

Ce legătură au toate astea cu alegerile prezidențiale din România anului 2014 și cu cei 14 candidați?

Păi, n-am spus că au vreo legătură.