Cultura soiurilor rare de vin
O carte cu totul remarcabila - Middlesex, de Jeffrey Eugenides - mi-a readus in minte o intrebare sacaitoare: cam cate nume de produse trebuie sa cunosti ca sa poti fi considerat un om cultivat, un om "de lume"? Asta pentru ca Eugenides revarsa pur si simplu peste cititor un fluviu de denumiri, in special din zona artei culinare si a bauturilor
O carte cu totul remarcabila – Middlesex, de Jeffrey Eugenides – mi-a readus in minte o intrebare sacaitoare: cam cate nume de produse trebuie sa cunosti ca sa poti fi considerat un om cultivat, un om “de lume”? Asta pentru ca Eugenides revarsa pur si simplu peste cititor un fluviu de denumiri, in special din zona artei culinare si a bauturilor. Ma grabesc sa precizez ca nu in asta sta vreun merit al cartii, care se sustine din toate punctele de vedere. Dar, cumva, cu atat mai mult: mai era nevoie si de aceasta demonstratie de forta? Sau nu este o demonstratie de forta – ci, pentru oameni ca Jeffrey Eugenides, a vorbi despre cateva zeci de soiuri de vin si a putea sa le identifici gustandu-le face parte din firescul imediat?
Nu stiu de ce – probabil gratie psihologiei vulpii care n-ajunge la struguri – ma cam indoiesc. Daca imi storc creierii, s-ar putea sa fac o lista cu vreo zece-cincisprezece marci de vin. Cat despre identificat – pot vedea cu siguranta daca vinul e alb sau rosu si sa spun, gustandu-l, daca e dulce ori sec. Cam atat. Iar daca extind problema la celelalte baturi alcoolice – aleluia! Nu sunt sigur ca pot distinge un whisky autentic de unul contrafacut – decat dupa efecte… Dar, ma rog, cine sunt eu? Unul care bea o jumatate de pahar de vin o data pe saptamana si o suta de vodca o data pe luna. OK, dar nu e vorba numai despre alcool. Beau de ani de zile aceeasi marca de cafea, doar din inertie. Daca mi se face alta, simt diferenta, dar atat. Ce sa mai vorbim de rafinamentul de a savura o anumita varietate de tigari de foi! Lucrurile devin insa dramatice pentru mine daca vorbim despre haine, incaltaminte si accesorii. In definitiv, poti sa fii nefumator si nebautor – dar de imbracat ne imbracam cu totii. Or, pentru mine, cam singurele criterii dupa care imi aleg ceva de imbracat/incaltat este sa-mi placa si sa-mi vina bine (dupa parerea mea). Nu ma pricep aproape deloc la materiale, stiu cateva nume de firme – dar nu le caut – si sunt opac la moda. La fel de jenanta e situatia in ceea ce priveste alimentatia. Sigur, e si o problema de standard si stil de viata: daca ajungi intr-un resturant de trei ori pe an, de unde naiba sa stii diferentele dintre soiurile de spaghete, bunaoara?
Una peste alta, citind o carte ca Middlesex, nu pot sa nu ma intreb: o fi grav? Vreau sa spun nu ca om, ci ca ziarist si scriitor. Ma tem ca nu voi scapa curand de aceasta intrebare.
tczarojanu@yahoo.com
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026