CULTURA URBANA / Unde e cultura?

Pare o intrebare cam aiurea, nu? Si totusi, are rostul ei. Cu riscul unei comparatii dubioase, am putea aminti un banc din „Epoca de Aur”: Un provincial descinde in Gara de Nord si intreaba primul trecator: „Nu va suparati, unde e Securitatea?” I se raspunde cu degetul la gura: „Sssst! Peste tot…” Slava Domnului, chiar si-n vremuri de criza, avem cultura (in treacat fie spus, in bugetul de criza pe 2009, Germania a dublat cheltuielile pentru cultura). Cartile inunda rafturile librariilor, ba chiar si pe cele ale tonetelor de ziare, iar la targurile de profil risti sa pieri sufocat ori sa fii calcat in picioare; pe langa concertele si spectacolele obisnuite ale institutiilor muzicale (Filarmonici, Opere, Opereta etc.), ploua cu recitaluri tip „Cei noua tenori”, „Cei cinci basi” sau „Unica primadona”; avem spectcole de pantomima si teatru, inclusiv in spatii neconventionale (la metrou, pe strada); la teatrele „de stat” (in realitate ale primariilor) s-au adaugat cateva particulare, cu sau fara sali proprii; chiar daca Uniunea Artistilor Plastici a ramas fara sediu, spatiile de expozitii nu raman niciodata goale, dupa cum muzeele sunt neasteptat de frecventate; despre filme, ce sa mai vorbim! Si totusi, cum spuneam, intrebarea „Unde e cultura?” are rostul ei, pentru ca enumerarea de mai sus e departe de-a acoperi fenomenul. Am mai scris in Ziarul de duminica despre fostul (presupun) cenaclu literar „Ienachita Vacarescu”, al cooperatiei mestesugaresti si despre placutele surprize pe care le-am avut, in mijlocul unui public format din cateva batranele care crosetau si dadeau din cap zambind la ce citeau oamenii aia acolo. Eu cred ca numai in mod partial disparitia cenzurii, statul de drept si economia de piata au scos cultura din asemenea spatii. E drept, cenaclurile nu se mai poarta, dar sigur exista inca destui autori promitatori (daca nu mai mult) care fie n-au reusit sa publice (din lipsa de bani), fie aparitia unui volum in cateva sute de exemplare si fara a avea asigurata difuzarea le-a adus zero feed-back, atat dinspre public, cat si dinspre critica. Pe de alta parte, exista creatori, interpreti si echipe care au micul lor public, dar nu ajung, nici dupa decenii, la celebritatea nationala pe care, uneori, o merita – ma gandesc, de pilda, la Teatrul Podul, care joaca de vreo patruzeci de ani. Si e in buricul Capitalei! Cate alte excelente trupe de teatru, orchestre, ansambluri de dans, grupuri corale etc. n-or fi existand prin te miri ce colt de tara! Unele sunt descoperite de Cineva si se intampla sa beneficieze chiar de o promovare spectaculoasa – altele, cu siguranta, mai au de asteptat… Oricum, nu va uitati doar la firma. Cultura e peste tot.