Cum a ajuns Italia pe marginea prăpastiei

Marți, Berlusconi a câștigat un vot-test, dar a pierdut majoritatea în Parlament, ceea ce l-a constrâns să anunțe în cursul serii că va demisiona după adoptarea reformelor promise UE pentru a se evita propagarea crizei euro.

AFP, citată de Mediafax prezintă principalele etape ale acestui declin:

– 13 și 14 aprilie 2008 : Partidul lui Silvio Berlusconi, Poporul Libertății (PdL), înființat împreună cu Gianfranco Fini și aliatul său, Liga Nordului a lui Umberto Bossi, câștigă alegerile legislative cu o majoritate zdrobitoare de 174 de mandate din totalul de 315 în Senat și 344 din 630 în Camera Deputaților.

– noiembrie 2009: Primele tensiuni publice între Gianfranco Fini, președintele Camerei Deputaților, care critică deschis unele politici ale Guvernului, și Silvio Berlusconi.

– 28 și 29 martie 2010: Silvio Berlusconi învinge stânga la alegerile regionale grație Ligii Nordului, dar propriul său partid PdL scade la 26,7 la sută.

– 30 iulie: Berlusconi îi cere lui Fini să renunțe la funcție, dar acesta din urmă refuză și 32 de deputați loiali acestuia părăsesc PdL și înființează propriul grup, Viitor și Libertate pentru Italia (FLI).

– 7 noiembrie: Gianfranco Fini îi cere demisia lui Silvio Berlusconi public, în fața a 10.000 de susținători la Perugia.

– 2 decembrie : Aproximativ 80 de deputați italieni aparținând mișcării de centru sau dreptei liberale, care ar fi trebuit să facă parte din familia politică a premierului, îi cer demisia lui Berlusconi pentru a înfrunta mai bine criza economică și socială.

– 14 decembrie: În urma crizei deschise cu Gianfranco Fini, șeful Guvernului cere un vot de încredere și câștigă scrutinul cu o majoritate relativă de 314 voturi din 630.

– 30 mai 2011: Dreapta lui Silvio Berlusconi iese zdrobită din al doilea tur de scrutin al alegerilor municipale, pierzând între altele orașul Milano, fieful său electoral, unde stânga nu a reușit în 15 ani să ajungă nici măcar la balotaj.

– 13 iunie: Nou eșec politic al lui Berlusconi, învins la referendumul în cursul căruia italienii resping politica sa de reîntoarcere la energia nucleară, privatizarea apei și mai ales imunitatea sa juridică.

– 15 iulie: Guvernul câștigă cu 316 voturi un vot de încredere privind planul de austeritate care ar trebui să facă ordine în finanțele publice.

– 20 iulie: Camera Deputaților autorizează cu 319 voturi arestarea lui Alfonso Papa, un deputat din partidul lui Silvio Berlusconi implicat într-un caz de corupție, grație voturilor Ligii Nordului, un semn al diviziunilor puternice din cadrul majorității.

– 14 septembrie: Guvernul câștigă cu 316 voturi un vot de încredere privind al doilea plan de austeritate, primul neputând calma piețele.

– 22 septembrie: Camera Deputaților respinge cererea de arestare a unui apropiat al ministrului Economiei Giulio Tremonti, oferind astfel un moment de respiro șefului Guvernului.

– 14 octombrie: Silvio Berlusconi câștigă cel de-al 51-lea vot de încredere cu 316 voturi. Majoritatea responsabililor politici apreciază totuși că șeful Guvernului este din ce în ce mai slăbit și nu va reuși să își încheie mandatul, care expiră în 2013.

– 3 noiembrie: Doi deputați din cadrul PdL părăsesc oficial partidul și trec în opoziție, urmați după două zile de un al treilea deputat, ceea ce a condus la pierderea majorității absolute în Camera Deputaților de către Il Cavaliere.

Anul 2011 a fost marcat și de o reluare a proceselor împotriva lui Berlusconi, implicat în mai multe scandaluri sexuale.

El este judecat în trei procese la Milano – pentru corupere de martori, fraudă fiscală, prostituție cu minore – și riscă alte urmăriri în justiție în scandalurile cu prostituate din timpul petrecerilor de la reședințele sale.

Pe plan financiar, din 20 septembrie și până în 7 octombrie, principalele trei agenții de rating au scăzut nota Italiei, ceea ce reprezintă o altă lovitură pentru Guvernul său.

Summitul UE de la sfârșitul lui octombrie și cel al G20 de la începutul lui noiembrie au pus sub “control economic” Italia din cauza datoriei sale gigantice care amenință zona euro, prejudiciind și mai mult credibilitatea lui Berlusconi, a cărui cotă de popularitate a atins minimul istoric în octombrie, cu 22 la sută.