Cum a evoluat cursul de schimb euro/leu spre finalul sesiunii interbancare
Cotațiile monedei naționale au revenit spre finalul sesiunii interbancare locale, deși dimineață cotațiile au urcat peste 4,51 lei/euro, evoluția leului fiind în linie cu cea a valutelor din regiune, potrivit dealerilor.
În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,4850 – 4,4880 lei/euro, aproape de nivelul de la închiderea de marți.
La deschiderea ședinței, băncile au cotat euro la 4,4890 – 4,4920 lei/euro, iar primele transferuri au dus cursul până la un maxim de 4,5110 – 4,5130 lei/euro.
Ulterior, cursul a început să scadă, iar minim zilei a fost atins chiar la finalul ședinței, la 4,4850 lei/euro.
Valutele din regiune afișau și ele creșteri ușoare, investitorii așteptând rezultatul unei ședințe de două zile a Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, care va lua sfârșit miercuri.
Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință în creștere cu 1,91 bani, la 4,4992 lei/euro. În sesiunea de marți, cursul a fost de 4,4801 lei/euro.
Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de 3,3602 lei/dolar, în creștere cu 1,21 bani.
În același timp, rata de schimb pentru francul elvețian a urcat la 3,6496 lei/franc, de la 3,6419 lei/franc în sesiunea precedentă.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au rămas la un nivel redus, de 2,01-2,51%, iar randamentele cu scadența la o săptămână se plasau la 3,05 – 3,55% pe an.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026