Cum a închis săptămâna cursul de schimb
Moneda națională a recuperat din pierderea de la jumătatea zilei, iar cotațiile au revenit sub nivelul de 4,44 lei/euro, după ce la jumătatea zilei rata de schimb a atins un maxim de 4,4430 lei/euro.
Cursul valutar BNR. Vedeți aici evoluția principalelor valute la cursul oficial BNR.
În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,4380 – 4,4395 lei, în creștere față de nivelul de la aceeași oră de joi, de 4,4350 – 4,4370 lei/euro.
La deschiderea ședinței interbancare, transferurile s-au operat la 4,4350 – 4,4360 lei, iar în prima parte a zilei cotațiile au urcat treptat, până la 4,4430 lei/euro.
Ulterior, leul s-a întărit ușor, pe volume reduse, rata de schimb revenind sub 4,44 lei/euro, în timp ce valutele din regiune și-au păstrat deprecierile în raport cu euro.
Banca Națională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referință de 4,4412 lei/euro, cu 0,6 bani mai ridicat decât nivelul de joi. În sesiunea anterioară, banca centrală a anunțat un curs de 4,4352 lei/euro.
Cursul de schimb leu/dolar american a crescut cu 0,25 bani, de la 3,2619 lei/dolar la 3,2644 lei/dolar.
În același timp, referința pentru francul elvețian a urcat ușor, de la 3,6022 lei/franc la 3,6071 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile afișate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase și plasate în lei pe termen de o zi au fost de 1,28 – 1,78% pe an, de la 1,22 – 1,72% joi.
În același timp, randamentele pentru scadența la o săptămâna s-au situat la 1,4 – 1,9% pe an.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026