Cum a omorat seceta orice boare de vant

In decembrie 1950, Nicolae Labis debuta intr-un almanah literar iesean cu poezia intitulata “Fii darz si lupta, Nicolae”. Scria acest poem dupa o lunga vara fierbinte, careia i s-ar fi potrivit mai bine versurile din “Moartea caprioarei”, care aveau sa-l faca celebru.

Caci, intr-adevar, in iulie 1950, “seceta omorase orice boare de vant”. Soarele, pe care unii dintre tarani s-au lasat induplecati de promisiunile activistilor comunisti sa-l voteze in noiembrie 1946 (ca simbol electoral al “Frontului” partidelor stangii), ajunsese sa-si intinda dogoarea parjolitoare asupra tarii. Dupa lansarea campaniei de colectivizare, regimul comunist a initiat o istovitoare politica a “cotelor” de produse agricole pe care taranii (cei ce refuzau sa se inscrie in “gospodariile agricole colective”) trebuiau sa le predea la “fondul de stat”. Scopul era acela de a aduce in pragul saraciei si al disperarii persoanele care refuzau inregimentarea la “cazanul colhozului”, cum corect era perceputa viitoarea “victorie a socialismului in agricultura” de catre cei ce apucasera sa o si cunoasca direct, in vremea cand marsaluiau ca soldati prin stepele sovietice.

O serie de marunte disperari in “economia” istoriei, dar mari cat destinul pentru cei care treceau prin ele s-au petrecut atunci, in arsita de iulie a anului 1950, asa cum o consemneaza sec diverse rapoarte ale Securitatii. Daca nu au schimbat, totusi, lumea, poate ca au schimbat soarta unui poet care nu putea, aidoma tuturor, sa nu traiasca in atmosfera lor. Pentru ca erau semne ale acelui timp, apasatoare si omniprezente. Darzenia lui Labis avea sa capete, sub impactul unei asemenea lumi, un alt sens si un alt destin.

12 iulie: “In comuna Baloseni Hopaia, taranul sarac Nae Istrate a facut agitatie printre tarani sa nu se mai predea cota. In aceeasi zi, taranimea din comuna si-a dus graul acasa la treierat, deoarece batoza chiaburului Alexe Dumitru s-a defectat. S-au adresat acte contra acestui chiabur. In comuna Floresti, taranul sarac Pian a lui Stancu Vardianu, dupa predarea cotei de grau de pe un pogon, a mai ramas dator cu patru duble. O parte din tarani, in urma acestui fapt, s-au abtinut un timp de la treieris. Taranca saraca Sita Petre a lui Mihai Dinca afirma ca susnumitul de fapt a primit grau pentru insamantat trei pogoane, dar nu a indeplinit planul de cultura, folosind graul pentru hrana”.

18 iulie: “Paznicii din comuna Flamanzeni au prins in ziua de 17 iulie a.c. pe copilul Constantin Voicu, fiu de taran sarac, furand un snop de grau. Se cerceteaza cine l-a pus pe copilul susnumit sa fure snopul”.

20 iulie: “In comuna Mogosoaia, presedintele Comitetului provizoriu, anume Paraschivoiu Gheorghe, impreuna cu agentul agricol Tanase Buzatu, a creat nemultumiri in randul taranimii pentru faptul ca in timpul noptii au secerat si au treierat trei hectare, impartind graul intre ei. Cazul a fost semnalat organelor de partid pentru luare de masuri”.

21 iulie: “Balica Dumitru, dupa ce a recoltat 425 kg grau, a pandit pana cand nu a fost observat de nimeni si si-a trimis graul acasa. Dupa cateva ore, s-a prezentat la delegatul batozei si a recunoscut acest fapt, pe care l-a facut pentru ca ii mor copiii de foame. Tot el in continuare s-a exprimat: . Si numita Maria Trusca, in etate de 60 de ani, vaduva de razboi si membra de Partid, a declarat chiar in fata organelor noastre ca prefera sa fie impuscata decat sa predea cota, ca si asa moare de foame”.

Povestile de mai sus au o pilda si un epilog in logica acelei istorii. In 20 iulie 1950, Constantin Ilie, taran din comuna constanteana Palazu Mic a fost trimis de secretarul organizatiei de baza din localitate sa aduca o caruta de lemne la Comitetul Provizoriu. Asa cum consemna o telegrama a Biroului Teritorial de Securitate trimisa la Directia Generala din Bucuresti, taranul a raspuns esopic: “Statul asta, cand a facut Democratia, n-a mai intrebat pe nimeni; acuma statul sa-si aduca lemne singur, daca-i trebuie”. Epilogul povestilor se aseza o saptamana mai tarziu, in comuna Leu din fostul judet Romanati, unde activistii partidului comunist au gasit la batoza, in camp, si au trimis deindata la Securitate o bucata de carton pe care scria “Cei saraci sunt sortiti sa moara. Cei saraci nu au nici un drept. Cei saraci sunt pacatosi pe lumea asta”.