Versiunea completă
Special

Cum a schimbat criza structura exporturilor românești și topul exportatorilor

Cei trei ani de criză au adus schimbări importante în structura exporturilor românești, calculatoarele și produsele eletronice având cea mai puternică ascensiune, de pe locul opt până pe locul doi, la o pondere de 8,9% din totalul exporturilor. La retrogradări pot fi amintite produsele industriei metalurgice, produsele de cocserie, articolele de îmbrăcăminte și produsele chimice. Produsele din ca…

Claudia Medrega · 20 decembrie 2011 · 7 min de citit

Analiza exporturilor în struc­tură indică faptul că sectorul “Calculatoare și produse electronice” a înregistrat cea mai puternică ascensiune față de 2008, urcând de pe locul opt până pe poziția a doua, respectiv de la o pondere de 5,2% din totalul exporturilor la 8,9% în 2011, potrivit datelor Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR).

Pe un trend ascendent au fost și echipamentele electrice, dar și mașinile și utilajele neclasificate în altă parte.

Sectorul auto s-a menținut pe primul loc, dar ponderea a urcat cu 3% față de 2008, la 15,8% din totalul vânzărilor externe în primele 9 luni din acest an.

La categoria retrogradări figurează produsele industriei metalurgice, produsele de cocserie, articolele de îmbrăcăminte, produsele chimice și produse ale agri­culturii și vânătorii.

Produsele din cauciuc și mase plastice și-au făcut intrarea în top 10 sectoare direct pe locul opt, cu o pondere de 4,6% în totalul exporturilor, în timp ce categoria “alte mijloace de transport” a ieșit din top.

Exporturile au fost principalul motor care a ajutat economia să iasă din criză, însă contribuția lor în perspectivă devine incertă din cauza încetinirii economiilor vestice.

În acest an exporturile României au continuat să crească, dar s-a observat o diminuare a ritmului de creștere al acestora la nivelul partenerilor comerciali din UE, în contextul tensiunilor legate de criza datoriilor suverane.

Mihai Ionescu, secretarul general al ANEIR, a declarat la Gala Jubiliară organizată de asociație în parteneriat cu BNR că exportatorii românii sunt “cam­pio­nii UE” în privința recuperării pier­derilor din perioada crizei, în timp ce Franța, Italia, Danemarca și Finlanda nu au reușit până acum să revină la nivelul din 2008.

Principalii zece exportatori au con­tribuit în primele zece luni din acest an cu 20,7% la total export.

Principalii expor­tatori au fost în acest an Automobile Dacia, Nokia, care a închis fabrica de la Jucu, Rompetrol Rafinare, Renault Industrie, Petrotel Lukoil, Honey­well Technologies, Samsung Electronics, Petrom, Arcelor­Mitall Galați și Celestica România.

În România erau înregistrate în primele 9 luni din 2011 peste 17.500 de firme exportatoare, în scădere de la 18.700 de societăți în anul anterior, conform cifrelor ANEIR.

“Prea am pus ouălele într-un singur coș”

Președintele Traian Băsescu consideră că diversificarea exporturilor, orientarea spre alte piețe, cum ar fi China și Turcia, reprezintă o soluție de echilibrare a ba­lanței de plăți externe și recomandă Guvernului să gândească un set de măsuri “posibile și realiste” pentru sprijinirea exporturilor.

Exportatorii cer autorităților predicta­bilitate și stabilitate a legislației fiscale și legislației muncii, dar și asigurarea stabi­lității cursului de schimb.

“Înțeleg că țara nu va fi performantă până nu echilibrăm perfect exporturile cu importurile. Vom fi cu atât mai performanți cu cât vom reuși să avem o balanță pozitivă. Priviți la piața Chinei și Turciei. Există disponibilități ca firmele să poată exporta în Turcia, China, piața arabă – care este puțin mai tulbure în prezent – și piața africană. Prea am pus toate ouăle într-un singur coș: exporturile pe UE. Diversificarea expor­turilor României va fi una dintre soluțiile de echilibrare a balanței de plăți externe, pe care o consider mai importantă ca deficitul bugetar”, a declarat Băsescu.

Fixarea unui astfel de obiectiv de echilibrare a exporturilor cu importurile este dificilă pentru politicieni, deoarece nu aduce voturi, în opinia președintelui. “Sin­gur este foarte dificil să le fixezi poli­ticienilor un astfel de obiectiv pentru că nu cresc salariile, nu cresc pensiile, deci nu aduce voturi când vorbești de nevoia de a echilibra balanța de plăți a României.”

Președintele a amintit că deficitul de cont curent a fost una dintre marile vul­nerabilități ale României – mai mare decât deficitul bugetar și decât gradul de îndatorare, dar a subliniat și contribuția extraordinară a exporturilor din ultimii ani la scăderea deficitului de cont curent.

“Deficitul de cont curent, diferența dintre exporturi și importuri a fost cea care ne-a adus în pragul colapsului în 2009. Dacă în anul 2008 deficitul de cont curent al României era de 23 mld. euro, în 2011 aces­ta va atinge 10 mld. euro, o cifră aproxi­ma­tiv constantă de-a lungul ultimilor trei ani.”

Cu toată ajustarea puternică a deficitului de cont curent din ultimii ani, nivelul rămâne încă cel mai mare din re­giune. Este îngrijorător faptul că investițiile străine directe, care s-au prăbușit în acest an, au reușit să acopere doar o treime din deficitul de cont curent.

Pentru a suplini reducerea exporturilor către Uniunea Europeană, analiștii au recomandat extinderea piețelor de desfacere din afara Uniunii, procesul fiind de durată și afectat de concurența puternică pe costuri de producție.

Exporturile către țările din afara UE au început să câștige teren în a doua jumătate a anului, ritmurile de creștere comparativ cu 2010 fiind în unele luni mai mari față de cele înregistrate de schimburile comerciale cu țările UE, însă volumele exportate rămân net inferioare. Ponderea exporturilor extra-UE a crescut în 2011 spre 30% din total.

“Este clar că 2012 trebuie să fie un an în care Guvernul trebuie să se gândească la noi măsuri de stimulare a exportatorilor. Trebuie să desprindem noi măsuri posibile și realiste care să ajute exportatorii”, a mai spus Băsescu.

Din toamna anului 2009, exporturile s-au aflat pe un trend continuu ascendent. O influență favorabilă asupra performanței exporturilor a avut-o și politica de stabilitate a cursului de schimb.

Din cele 24.600 de firme exportatoare câte funcționau în 2008 au mai rămas însă aproape 17.600, aproximativ 30% fiind eliminate din piață de concurență, după cum a declarat Ionescu.

Pentru acest an, ANEIR prognozează o creștere a exporturilor cu 20%, la 45 mld. euro, și un avans al importurilor de 17%, la 55 mld. euro. Dacă în 2010 deficitul balanței comerciale a fost de 9,5 mld. euro, în acest an va ajunge la 10 mld. euro.

Exporturile realizate în primele zece luni au totalizat 37,6 mld. euro) în creștere cu 23,5% față de aceeași perioadă din 2010, iar importurile au totalizat 45,3 mld. euro, cu 18,5% peste nivelul de anul trecut. În 1989 exporturile României erau de 6 mld. dolari.

Laureații Galei Jubiliare ANEIR 2011 (postcriză)

I. Marele Trofeu ANEIR “Petru Crișan” (firme cu rezultate de excepție în perioada postcriză)

II. Trofeul ANEIR de excelență (firme din top 100 exportatori ai României în 2011 – 9 luni)

III. Trofeul ANEIR de onoare

3. IMSAT București – cel mai mare producător – exportator al României de camere de comandă pentru industria energetică și instalații complexe pentru industria construcțiilor de mașini.

IV. Trofeul ANEIR de merit (firme care și-au mărit cota de piață în perioada postcriză)

V. Diploma de excelență ANEIR (firmele cu cele mai mari rate de export din cifra de afaceri)

VI. Diploma de merit ANEIR (firme cu merite deosebite în perioada postcriză)

Citește și