Cum a venit in Romania producatorul celebrului Pac-Man
Desi conduce Namco Bandai Networks Romania, cea mai recent intrata companie pe piata locala, Lopata este unul din cei putini, cinci la numar, care in 1992 au pus bazele a ceea ce se poate numi astazi industria romaneasca a jocurilor.
Pe pervazul biroului lui Andrei Lopata se afla “Arta managementului”, editia a V-a, o carte scrisa de Christine Porter si David Reese. Cartea este putin prafuita si subliniaza dualitatea unui manager de companie de jocuri, pasionat initial de personaje animate, curse sau strategii virtuale, dar care este obligat, in cele din urma, sa renunte la natura sa ludica si sa se dedice administrarii afacerii.
Desi conduce Namco Bandai Networks Romania, cea mai recent intrata companie pe piata locala, Lopata este unul din cei putini, cinci la numar, care in 1992 au pus bazele a ceea ce se poate numi astazi industria romaneasca a jocurilor. Intre timp au crescut considerabil si numarul angajatilor din sistem, si numarul de companii, iar Romania s-a transformat, printr-un soi de joc al sanselor, intr-un “hub” european al dezvoltarii de jocuri, cu un accent special pe nisa jocurilor pentru telefonul mobil.
Pe continentul european, numele Namco Bandai este insa destul de putin cunoscut, desi apartine unuia dintre cei mai mari producatori de jocuri din lume. In Romania, nici atat. Intrebati pe oricine din afara cercului de oameni din industria jocurilor si probabil nu va putea spune cu ce se ocupa compania. “Nici macar cei care vin la interviuri de angajare nu stiu prea multe”, spune in gluma Andrei Lopata, directorul de operatiuni al companiei. “De-abia dupa ce afla de Pac-Man fac legatura”, marturiseste el despre jocul devenit emblema pentru producatorul japonez.
Despre povestea de succes a producatorilor de jocuri din Romania cititi pe www.businessmagazin.ro.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026