Cum am pierdut trei sferturi din bugetul transporturilor în 2011

Institutul de Statistică a anunțat ieri că produsul intern brut a fost de 578 miliarde de lei în prețuri curente anul trecut, mai bun cu 31 miliarde de lei decât nivelul pe care a fost construit bugetul pe 2011, de 547 miliarde de lei.

Îmbunătățirea activității în economie nu a avut însă niciun ecou în veniturile bugetului consolidat, care au fost egale cu estimările inițiale, adică circa 181 miliarde de lei.

Aceasta înseamnă că în loc să fie de 33,1% din PIB ponderea veniturilor bugetare totale (obținută din raportul dintre 181 miliarde lei venituri și PIB-ul estimat de 547 miliarde de lei) a fost de doar 31,3% (raportul dintre 181 miliarde de lei venituri și PIB-ul obținut de 578 miliarde de lei), cu 1,8% din PIB mai puțin.

Cu alte cuvinte, din punct de vedere fiscal, cele 31 miliarde de lei în plus la PIB nu au avut niciun efect. Ca și cum nu ar fi fost. Cât înseamnă 1,8% din PIB neîncasat? 10 miliarde de lei.

Dacă Ministerul Finanțelor își făcea treaba și menținea un nivel al încasărilor relativ la PIB conform cu ceea ce își asumase sau măcar egal cu cel de 32,8% din PIB în 2010, la buget ar fi intrat cu 10 miliarde de lei mai mulți bani, adică 191 miliarde de lei și nu doar 181 miliarde de lei.

Diferența de 10 miliarde de lei neîncasată înseamnă trei sferturi din bugetul Ministerului Transporturilor în 2011. Cifrele sunt necruțătoare. În plină criză, după majorări de TVA și tăieri de salarii care au dat economia peste cap în 2010, statul și-a permis să nu strângă la buget 10 miliarde de lei anul trecut.

Justificări pot exista. Că majorarea PIB a provenit din agricultură, care nu este fiscalizată. Posibil. Dar impozitul pe venit pentru agricultori există. Sediile ANAF sunt suprapopulate de angajați care își mută hârtiile de la unul la altul până ajungi să plătești impozitul.

Asupra unei simple covrigării, cu afaceri de maximum 50.000 de euro pe an, au drept de control opt instituții. Problema nu vine însă neapărat de la oameni, cât de la construcția instituțională.

Bazele de date ale instituțiilor statului – primărie, ANAF, Inspecția Muncii, Casa de Pensii, evidența persoanelor, Registrul Comerțului, Registrul Auto Român, Casa de Sănătate – nu comunică pentru ca slujbașii Fiscului să știe unde să atace acolo unde sunt bani nefiscalizați. Spre exemplu, impozitul pe un apartament se plătește la Direcția de Taxe a Primăriei, dar impozitul pe venitul din închirierea acelui apartament se plătește la ANAF. Cum poate ști sau măcar bănui Fiscul cine închiriază apartamente la negru?

În lipsa unor reglaje fine administrative, a unor schimbări de anvergură în relația contribuabili-stat, când se trezește că are nevoie de bani, guvernul taie cu toporul, iar când economia aleargă pe lângă el, stă cu mâinile în buzunare și nu poate capta veniturile suplimentare la buget.

Când evoluția economiei nu a corespuns așteptărilor, în 2010, guvernul Boc, prin ministrul său de finanțe de atunci Sebastian Vlădescu, a tăiat salariile și a majorat TVA într-o noapte pentru că angajase deja cheltuieli pe care nu le mai putea finanța decât cu prețul unui deficit de 9% din PIB.

În 2011, evoluția a fost mai bună decât așteptările, dar incapacitatea guvernului de a strânge venituri a micșorat dramatic nivelul încasărilor bugetare în PIB. Defazaj și când economia a mers mai prost decât se prognozase, defazaj și când economia a mers mai bine.

Ambele situații au o explicație comună: incapacitatea administrativă de a ști ce se întâmplă în realitate în economie și a de a acționa în consecință, ajustând cheltuielile la nivelul veniturilor.

Comisia de Prognoză are 80 de angajați, în Institutul de Prognoză al Academiei României și alte institute de cercetare în economie mai lucrează câteva sute de cercetători.

Prea puține proiecte se ocupă însă de cum trebuie îmbunătățită colectarea veniturilor la buget și de analiza unor modele econometrice actuale din care să rezulte soluții pentru guvernare.

Situația devine și mai complicată pentru 2012, pentru care a fost prognozat un PIB de 579 miliarde de lei, deci cu doar un miliard de lei în termeni nominali mai mult acum față de noul PIB de pe 2011.

Este un PIB atât de bun în 2011 încât creează probleme pentru acest an. Luând în considerare și inflația, cu un PIB de doar 579 miliarde de lei în 2012 avem în realitate o scădere economică față de noul rezultat anunțat ieri de Statistică, deși în buget și la Comisia de Prognoză figurează creștere de 1,9-2,3%.

Trebuie chemat FMI-ul – că altfel ai noștri oricum nu mișcă un pas – și totul refăcut – și PIB-ul pe 2011, și creșterea estimată, și bugetul. Șeful bugetului, perpetuul secretar de stat Gherghina, va trebui să se întreacă pe sine în piruete pentru a acomoda noile cifre de buget și PIB.