Cum am plecat eu de doua ori la Monte Carlo sub comunisti

Povestea este integral autentica. Castigand Steaua Cupa Campionilor Europeni, urma sa joace Supercupa. Cu Dinamo Kiev. La Monte Carlo. Pentru care eveniment s-au organizat deplasari prin ONT si BTT. Nu multi, sa nu se goleasca tara, dar sa avem si noi, orisicat, o galerie.
In acele vremuri, ii tineam locul secretarei UTC a institutiei, care tocmai nascuse. Secretara, nu institutia. Intr-o buna zi, ma cheama la telefon secretara directorului. De ce acolo? Pentru ca eram cautat oficial, de o tipa de la Sectorul UTC, care ma cunostea in calitatea mea de loctiitor (adica, apud Tudor Vasiliu, cel care tine titularul pe loc).
Redau integral dialogul: “- Sunteti membru de Partid? – Da. – Sunteti casatorit? – Da. – Aveti copii? – Da. – Vreti sa plecati la Monte Carlo?” Dupa ce am recuperat receptorul de pe jos, am urlat in el:
“- Da!! – Bine, prin noi e mult mai ieftin decat prin ONT, vreo doua mii de lei, dar trebuie sa va miscati repede, sa veniti cu banii pana maine, facem actele aici”. Cheta! – mi-a fulgerat prin cap. Doua mii insemnau doua treimi din salariu, dar faceam rost, ce naiba! Al doilea gand a fost: Nici nu ma duc la meci, bantui prin Monte Carlo!! Rostisem deja formulele de incheiere si mana incepuse sa aseze receptorul in furca telefonului cand tipa si-a amintit ceva: “- Nu aveti studii superioare, nu-i asa? – Ba da! – A!, imi pare rau, a cazut…” Am dat in balbaiala: “- Ce-ce-ci-ci-ne a cazut!? – Avem indicatii clare: numai cu studii elementare, cel mult medii.” Fie tara nu voia sa-si piarda intelectualii, fie credea ca muncitorii erau mai putin dornici s-o taie. M-am intors in birou daramat si am povestit totul colegilor.
A doua zi, sunt chemat din nou la telefon in secratariat. De data asta, un tip: “- Ati vorbit ieri cu o colega de-a mea… S-au schimbat indicatiile, se poate si cu studii superioare, dar trebuie sa veniti cu banii in doua ore!” I-am strans in zece minute! A dat fiecare cat a putut, 50, 100… Nicole mi-a zis, cu lacrimi in gat: “- Stiu ca nu-i mai vad inapoi, dar ma bucur ca scapi macar tu!” Atunci s-a deschis usa si a intrat domnul Calotescu: “- Ce faci, Caline? – Plec! – Unde? – La Monte Carlo! – Ce, ma, nu te-ai prins ca eram io la telefon!?” Evident, se aflase in tot centrul de calcul intamplarea din ajun si Calotescu se gandise la o poanta. Draguta, nu?
Asa am plecat eu la Monte Carlo, sub comunisti, de doua ori in doua zile. In seara celei de-a doua
m-am imbatat manga.