Cum apare o putere regională/ de Ziarul de duminică
Silviu Valentin Petre este un reprezentant al tinerei școli de relații internaționale din România. Lucrarea sa despre rolul Indiei devine lectură obligatorie pentru cei care doresc să înțeleagă actuala dezbatere despre apariția unei noi ordini internaționale și importanța puterilor emergente din zona Asia-Pacific.
Silviu Petre
India și hegemonia regională
Editura Tritonic
„Silviu Valentin Petre este un reprezentant al tinerei școli de relații internaționale din România. Lucrarea sa despre rolul Indiei devine lectură obligatorie pentru cei care doresc să înțeleagă actuala dezbatere despre apariția unei noi ordini internaționale și importanța puterilor emergente din zona Asia-Pacific. Această nouă ordine internațională nu va putea fi construită, nici nu va putea fi garantată ca liberală fără contribuția «celei mai mari democrații a lumii» – India. (Iulian Fota)
Volumul actual, fragment dintr-o teză doctorală susținută în septembrie 2013 la SNSPA, se dorește o modestă contribuție la umplerea golului antenumit – precizează autorul. Ipoteza de la care s-a pornit este aceea că procesul de trecere dinspre unipolarism spre multipolarism s-ar putea să nu fie atât de liniar și predictibil pe cât ne-am obișnuit să considerăm. Istoria este plină de experiența unor națiuni care, în dorința de ascensiune, uneori bazându-se pe alianța cu câte o putere mai mare și-au forțat norocul atrăgând dezastrul asupra lor. Este cazul Austro-Ungariei care a mizat pe sprijinul Germaniei la momentul aventurii balcanice de la 1914; al Rusiei țariste și bolnavului Imperiu Otoman care au intrat în Primul Război Mondial convinse că tehnologia primită de la Antanta și, respectiv, Berlin vor compensa lipsurile lor interne; este de asemenea cazul Iranului ultimului suveran Pahlavi care a împins modernizarea dincolo de metabolismul propriului popor și a atras revolta maselor energizate de filozofia lui Khomeini; nu în ultimul rând este pilda lui Saddam care, în 1990, era convins că are girul americanilor pentru a ataca Kuweitul și a-și reface economia grație resurselor micului emirat. Ar putea fi și deznodământul politicii neoimperiale a regimului Putin. Revenind la India, miezul cercetării s-a ocupat de maniera în care aceasta s-a folosit de războiul contra terorismului prezidat de Statele Unite pentru a putea extrage beneficii de pe urma apropierii de regimul Bush II dar și a-și pacifica propriul teritoriu și pe acela al vecinilor.”
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026