Cum arată Mercedesul vândut pentru 4,5 mil dolari
Un Mercedes clasa S din 1928, nerestaurat, care a fost ținut într-un garaj timp de 84 de ani de o familie engleză, a fost vândut la o licitație din Marea Britanie pentru o sumă peste așteptări de 4,5 milioane de dolari, relatează Bloomberg.
Colecționarii bogați participanți la licitația organizată în Sussex de casa Bonhams au mai concurat pentru automobile clasice fabricate de producători precum Lagonda, Maserati și Alfa Romeo.
Mercedesul S, cu patru locuri, s-a aflat în proprietatea aceleiași familii din Anglia de când a fost cumpărat, în 1928, și a fost evaluat până la două milioane de lire sterline.
Automobilul a fost păstrat de la livrare într-un garaj special construit și are doar 8.375 de mile la bord.
Prețul de adjudecare a fost de 2,8 milioane de lire sterline inclusiv taxele, iar oferta a venit din partea unui cumpărător anonim care a concurat cu cel puțin alți cinci.
La licitație au fost vândute automobile în valoare totală de 13,5 milioane de lire sterline, peste suma minimă estimată, de zece milioane de lire. Circa 75% din cele 84 de mașini scoase la licitație au fost vândute.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026