Cum arată noua generație a lui Nissan Micra
În cadrul Salonului Auto de la Paris de la finele acestei luni, Nissan va prezenta noua generație a lui Micra, modelul de clasă mică al constructorului nipon. Lansarea comercială a noului model este programată pentru finele acestui an, când cel mai probabil va veni și în România.

Pentru început Micra va fi disponibil numai cu un motor de 1,2 litri pe benzină cu trei cilindri care va dezvolta 80 CP. Potrivit datelor companiei, noul propulsor va avea un consum mediu de 5,0 litri/100 km, care va urca la cel mult 5,4 litri în traficul urban.
Noul Micra va avea o lungime de 3,78 metri, puțin mai mult decât generația actuală, valoare similară cu cea a Toyota Yaris sau Mazda2, dar cu aproape 20 cm mai puțin decât Renault Clio sau Opel Corsa care ajung la 4 metri.
Din primăvara anului viitor Micra va fi disponibil și cu versiunea supraalimentată a motorului de 1,2 litri, care va ajunge la 98 CP
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026