Cum devii inculpat într-un proces penal

Atunci când există probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, se pornește un proces penal. Întotdeauna, acesta debutează cu faza urmăririi penale.

În cadrul urmăririi penale – marcate, în general, de plângere, denunț, acte încheiate de alte organe de constatare sau proces-verbal de sesizare din oficiu – organele judiciare strâng probe cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și stabilirea răspunderii penale și/sau civile, după caz, pentru ca în final să decidă dacă este sau nu cazul să îi trimită  în judecată.

De obicei, de procedura penală se ocupă poliția, a cărei activitate este supravegheată de procuror, iar acesta  hotărăște dacă procedura este  legală.

Anumite acțiuni pot fi însă întreprinse sau decise doar de procuror (cum ar fi reținerea unui suspect), în timp ce un judecător poate decide cu privire la alte acțiuni (arestarea, percheziționarea locuinței și interceptarea convorbirilor telefonice).

Urmărirea penală are  trei etape procesuale: (i) investigarea faptei (denumită și in rem și care are loc până la efectuarea urmăririi penale față de un suspect); (ii) investigarea persoanei (denumită in personam) și (iii) rezolvarea cauzei de către procuror.

Așadar, când există suficiente probe în cauza investigată care să genereze bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a comis fapta pentru care s-a început urmărirea penală (in rem), atunci urmărirea penală începută va fi  continuată in personam, adică asupra unei persoane concrete, identificate (iar persoana va deveni astfel  suspectă).
Continuarea urmaririi penale față de un suspect se dispune de organele de cercetare penală sau de procuror prin ordonanță.

Punerea în mișcare a acțiunii penale semnifică acumularea unui probatoriu consistent  ce oferă nu doar banuiala rezonabilă cu privire la săvârșirea faptei, ci convingerea fermă că suspectul  a comis fapta respectivă cu vinovăție, îi este imputabilă și nu există vreo cauză justificativă ( legitimă apărare, stare de necesitate, exercitarea unui drept sau a unei obligații sau consimțământul persoanei vătămate).

Punerea în mișcare a acțiunii penale se poate face doar de procuror și numai dacă nu există vreun caz de împiedicare prevăzut de codul de procedură penală. Inculpatul poate solicita eliberarea unei copii a ordonanței prin care a fost dispusă măsura, iar solicitarea nu poate  fi respinsă.

Prin punerea în mișcare a acțiunii penale, suspectul dobândește calitatea procesuală de inculpat și astfel devine de parte în procesul penal.
După  acest moment, procurorul poate lua măsuri preventive ce nu puteau fi dispuse anterior (de pildă, controlul judiciar simplu sau pe cauțiune,  solicitarea  arestarii  preventive ori arestul  la domiciliu). Totodată, din perspectiva inculpatului, există mai multe posibilități de a se apăra. De exemplu,  daca suspectului (personal sau prin apărător) îi poate fi restricționată consultarea dosarului, după punerea în mișcare a acțiunii penale restricționarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile.

După emiterea ordonaței de punere în mișcare a acțiunii penale, organele de urmărire penală sunt obligate să îl citeze pe inculpat,  chemându-l să îi aducă mai întâi la cunoștință, în scris, despre punerea în mișcare a acțiuni penale împotriva sa – inclusiv fapta pentru care a fost inculpat și încadrarea juridică a acesteia – precum și obligațiile procesuale în noua sa calitate de inculpat. Apoi se încheie un proces verbal despre îndeplinirea acestor acțiuni.

În vederea garantării dreptului la apărare, audierea inculpatului este obligatorie.  Acestuia  i se va solicita o declarație, având în vedere calitatea nou dobândită și are posibilitatea de a refuza acest lucru, invocând dreptul la tăcere. Ca excepție, organul de urmărire penală va continua urmărirea și fără a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipsește nejustificat, se sustrage sau este dispărut.

Spre deosebire de vechea reglementare, actualul Cod de procedură penală nu mai prevede posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale prin  rechizitoriu,  prin declarația orală consemnată în încheierea de ședință, prin încheierea instanței și nici  prin încheierea judecătorului de camera preliminară prin care a admis plângerea formulată împotriva soluției de clasare dispuse de procuror și a dispus începerea judecății.

Articolele de tip advertorial publicate pe site-ul www.zf.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu continut publicitar sau Opinia specialistului