Cum este vazut Ion Iliescu la plecare
Cum este vazut Ion Iliescu la plecare
La 74 de ani, Ion Iliescu se pregateste sa se retraga, la incheierea celui de-al treilea mandat de presedinte, dar nu are nici o intentie de a parasi scena politica a tarii: “Am inca un rol de jucat” in Romania, afirma el, potrivit unui comentariu-portret transmis de AFP.
“Daca as avea de ales, as prefera sa-mi petrec timpul citind si scriind, dar simt ca partidul inca are nevoie de mine”, a declarat el, in timpul unui dineu cu reprezentanti ai presei straine, oferit a doua zi dupa victoria la alegerile prezidentiale a candidatului aliantei opozitiei, Traian Basescu.
“Partidul”, explica AFP, este Partidul Social Democrat (PSD), succesor al Frontului Salvarii Nationale (FSN) a carui infiintare a anuntat-o Iliescu, la 22 decembrie 1989, ziua in care a fugit dictatorul comunist Nicolae Ceausescu.
Fost apartcik si ministru al Tineretului sub regimul lui Ceausescu, Iliescu da asigurari ca transferul de putere catre succesorul sau, Traian Basescu nu va reprezenta un “soc” pentru el.
Dar daca, oficial, nu va mai fi decat un simplu senator PSD, el continua sa faca si sa desfaca posibilele formule ale majoritatii parlamentare, enumerand, pe rind, avantajele si inconvenientele unui guvern minoritar al PSD sau al Aliantei lui Basescu.
Declarandu-se omul “consensului”, el sprijina ideea unui “guvern de uniune nationala, cea mai buna solutie pentru Romania”, o formula improbabila, comenteaza AFP, data fiind aversiunea dintre responsabilii PSD si DA.
Rezultatul alegerilor prezidentiale pare sa nu-l fi surprins si, chiar daca liderii PSD au declarat adesea ca Basescu nu are stofa de presedinte, Iliescu considera ca succesorul sau este “plin de calitati”.
“Este deschis, direct, dotat cu o mare capacitate de adaptare, un adevarat animal politic, chiar daca este inca lipsit de experienta”, spune Iliescu.
In ceea ce-l priveste pe rivalul ghinionist al lui Basescu, premierul in exercitiu Adrian Nastase, mult timp considerat drept mostenitorul politic al lui Iliescu, presedintele roman este mai putin transant.
“A fost Nastase cel mai bun candidat al PSD?”. Iliescu ezita citeva secunde, dupa care un zimbet larg, plin de subinteles, ii lumineaza fata: “Mi-e greu sa raspund”. “Nu eu sint cel pe care l-a dezamagit, ci mai degraba electoratul”, explica presedintele in exercitiu, care, in trecut, l-a calificat pe Nastase drept “arogant”, ceea ce trebuie sa-l fi costat in rindul electoratului popular.
Chiar daca recunoaste ca PSD nu avea un alt candidat in stare sa castige Presedintia, Iliescu ii reproseaza lui Nastase ca nu i-a indepartat pe “profitorii si parvenitii” care nu au nimic in comun cu partidul de stanga, pe care Iliescu isi ia angajamentul de a-l “reconstrui”.
De altfel, atunci cand evoca doctrina social-democrata, acest om, care se descrie ca “sarac, dar cinstit”, se insufleteste si mai mult, iar zambetul sau nelipsit il paraseste atunci cand deplange “enormele disparitati existente intre bogati si saraci, in Statele Unite”.
Si, dupa ce a acuzat adesea mass-media ca “deformeaza” spusele sale, de indata ce declaratiile sale iscau cate o furtuna in randul clasei politice, Iliescu le multumeste jurnalistilor pentru “acoperirea mediatica obiectiva”, dupa care le spune, cu umor: “Data viitoare cand ne vom revedea, voi fi fostul presedinte”.
Comentarii similare au aparut si pe fluxul de stiri al Agentiei Reuters, ca si in Financial Times. Ion iliescu a avut o ultima intalnire in calitate de presedinte cu reprezentantii presei straine acreditati la Bucuresti.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026