Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineață

Cotațiile monedei naționale au deschis aproape de 4,5750 lei/euro și au rămas aproape de acest nivel în prima oră de tranzacționare de joi, într-o piață liniștită, spun dealerii.

Monica Juganaru - Mediafax · 18 octombrie 2012 · 1 min de citit

În debut, băncile cotau euro la 4,5720 – 4,5750 lei, în scădere ușoară față de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când euro era transferat pentru 4,5770 – 4,5785 lei.

Până la ora 10:15, schimburile s-au perfectat în intervalul 4,5710 – 4,5750 lei/euro.

Valutele din regiune afișau creșteri ușoare, după ce datele lunare din septembrie privind economia Chinei au indicat o accelerare a activității, ceea ce limitează urgența unor noi măsuri de stimulare a activității economice.

BNR a anunțat miercuri un curs de referință de 4,5742 lei/euro, cel mai înalt nivel din ultimele 11 săptămâni și foarte aproape de maximul istoric consemnat la începutul lunii august.

Astfel, o cotație mai ridicată a fost publicată la 3 august, de 4,6481 lei/euro, reprezentând nivelul record al ratei de referință.

Leul s-a apreciat însă în raport cu dolarul, iar referința a coborât cu 2,55 bani, de la 3,5143 lei/dolar la 3,4888 lei/dolar. În același timp, cursul oficial leul/franc elvețian a crescut foarte ușor, de la 3,7799 lei/franc la 3,7805 lei/franc.

Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.

Dobânzile practicate joi de bănci pentru depozitele cu scadența la o zi au rămas în intervalul 5-5,5%.

Citește și