Cum evoluează cursul de schimb joi dimineață
Cotațiile monedei naționale au rămas ușor sub 4,36 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de miercuri, într-o piață liniștită, în care jucătorii au transferat volume reduse de valută.
În debut, euro a fost cotat la 4,3550 – 4,3580 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când schimburile se perfectau la 4,3560 – 4,3580 lei/euro.
În prima oră de tranzacționare, cotațiile au rămas în jurul intervalului de la deschidere.
Potrivit analiștilor ING Bank, cursul ar putea să coboare spre 4,35 lei/euro în a doua parte a zilei, susținut de potențiale investiții străine în obligațiunile pe trei ani pe care Ministerul Finanțelor le licitează joi.
“Ne așteptăm la o cerere ridicată la licitația de obligațiuni pe trei ani a MF de astăzi, întrucât acestea sunt unul dintre cele trei instrumente locale incluse în indicele datoriilor emergente al JP Morgan”, se arată într-un raport al băncii transmis joi dimineață.
Valutele din regiune afișau aprecieri ușoare față de moneda europeană.
Cursul de referință anunțat miercuri de Banca Națională a României (BNR) a crescut nesemnificativ, la 4,3615 lei/euro, de la nivelul de marți, de 4,3612 lei/euro.
Rata oficială pentru dolarul american a scăzut ușor, de la 3,3478 lei/dolar la 3,3474 lei/dolar. În același timp, paritatea leu/franc elvețian a scăzut de la 3,5538 lei/franc la 3,5435 lei/franc.
Cursurile leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile afișate joi de bănci pentru plasamentele cu scadență la o zi se plasau la 4,72 – 5,22%.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026