Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb leu/euro luni dimineață

Cotațiile monedei naționale au stagnat la deschiderea sesiunii, iar valutele din regiune au deschis cu o depreciere nesemnificativă față de euro, potrivit dealerilor.

Monica Juganaru - Mediafax · 17 februarie 2014 · 1 min de citit

Cursul valutar BNR. Vedeți aici evoluția principalelor valute la cursul oficial BNR

La deschidere, euro a fost cotat la 4,4870 – 4,4890 lei, în scădere modestă față de vineri seară, când schimburile s-au perfectat la 4,4910 – 4,4930 lei/euro.

În prima oră de tranzacționare, cotațiile au rămas la același nivel.

BNR a publicat vineri un curs de referință de 4,4815 lei/euro, cu 1,13 bani mai redus față de joi.

În sesiunea precedentă, rata de schimb a fost de 4,4926 lei/euro.

Leul a câștigat teren și în raport cu dolarul american, iar cursul a coborât cu 1,42 bani, de la 3,2863 lei/dolar la 3,2721 lei/dolar.

Totodată, cursul de referință leu/franc elvețian a scăzut de la 3,6772 lei/franc la 3,6655 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Ratele medii ale dobânzilor afișate vineri pentru depozitele atrase și plasate în lei pe termen de o zi se plasau la 3,5-4,5%.

Citește și