Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb luni dimineață

Cursul de schimb a crescut ușor în prima oră a ședinței interbancare de luni, într-o piață liniștită și cu volume foarte reduse de tranzacționare.

Stefan Musgociu - Mediafax · 18 februarie 2013 · 2 min de citit

La deschidere, euro a fost cotat la 4,3880 – 4,3900 lei, ușor peste închiderea de vineri, de 4,3850 – 4,3860 lei/euro.

În prima oră, cotațiile au variat foarte ușor, astfel că cel mai redus nivel tranzacționat a fost de 4,3880 lei/euro, iar maximul de 4,3910 lei/euro.

La ora 10:10, băncile cotau euro la 4,3900 – 4,3950 lei, cu 0,5 – 0,9 bani peste nivelurile de la finalul ședinței precedente.

“Piața locală este liniștită, la fel ca și cele din regiune, iar volumele de tranzacționare sunt foarte reduse. Având în vedere că piața din SUA este închisă luni, s-ar putea să asistăm la o ședință liniștită. Diferența mai mare dintre cotațiile de cumpărare și vânzare arată lichiditatea redusă a pieței. Probabil că cererea comercială va dicta tonul în ședința de astăzi, având în vedere că interesul investitorilor s-ar putea să fie redus pentru licitația de vânzare de titluri de stat pe care Finanțele au programat-o pentru luni. Interesul ar putea fi redus având în vedere că piața din SUA este închisă, dar și pentru că maturitatea titlurilor pe care vrea să le vândă MFP este scurtă, de doar un an, iar investitorii străini nu sunt foarte interesați de maturități atât de scurte”, a afirmat un dealer.

Ministerul Finanțelor Publice a programat pentru luni o licitație pentru vânzare de certificate de trezorerie cu scadență la un an, prin care vrea să împrumute 500 milioane lei.

Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință în creștere cu 0,41 bani, la 4,3885 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3844 lei/euro.

Pentru moneda americană, cursul de referință a crescut cu 0,26 bani, de la 3,2881 lei/dolar la 3,2907 lei/dolar.

În același timp, referința pentru francul elvețian a crescut de la 3,5621 lei/franc la 3,5679 lei/franc.

Cursurile leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.

Băncile comerciale au afișat luni dimineață dobânzi de 4,6% – 5,3% pe an pentru plasamentele pe termen de o zi au ușor, după ce vineri dobânzile au fost de 4,6% – 5,1% pe an.

Citește și