Cum evoluează cursul de schimb marți dimineață
Cursul a coborât în prima oră a ședinței interbancare de marți, într-o piață cu volume reduse de tranzacționare și unde leul a urmat linia monedelor statelor din regiune, pe fondul unui optimism al investitorilor străini după declarațiile unor oficiali ai băncii centrale a SUA.
Piața de la București a fost închisă luni, cu prilejul sărbătorii Rusaliilor.
La deschiderea ședinței de marți, euro a fost tranzacționat la 4,53 lei/euro, respectiv cu 0,4 – 0,55 bani peste închiderea sesiunii de vineri, de 4,5245 – 4,5260 lei/euro.
Ulterior, cotațiile au început să scadă treptat, în cadrul unor tranzacții cu volume reduse de tranzacționare.
În jurul orei 10:00, băncile cotau euro la 4,5050 – 4,5075 lei, moneda națională fiind în creștere cu 0,4% în raport cu euro raportat la nivelurile închiderii de vineri. În același timp, monedele statelor din regiune se apreciau cu până la 0,5% în raport cu euro.
“Toate monedele statelor din regiune sunt pe apreciere, pentru că doi oficali Fed (banca centrală din SUA – n.r.) au spus că Fed va continua să stimuleze economia prin politici monetare, chiar după ce va încheia programul de cumpărare de obligațiuni. Aceste declarații au fost interpretate ca un semn pozitiv de investitori, aceștia devenind ceva mai optimiști”, a afirmat un dealer.
Cursul de referință anunțat vineri de Banca Națională a României (BNR) a scăzut cu 1,31 bani, la 4,5209 lei/euro, după ce joi a fost la 4,5340 lei/euro. Rata de joi a fost foarte aproape de nivelul maxim al anului, atins pe 7 iunie.
Pentru dolarul american, BNR a publicat vineri un curs de 3,4179 lei/dolar, cu 1,96 bani mai jos față de nivelul de joi.
În același timp, rata de schimb pentru francul elvețian a urcat la 3,6853 lei/franc, de la 3,6738 lei/franc în sesiunea precedentă.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile practicate marți dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au urcat la 4% – 5% pe an, după ce vineri au fost la 2,26% – 2,76%. Creșterea a fost determinată de încperea unei noi perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026