Cum evoluează cursul de schimb miercuri dimineață
Cursul de schimb a crescut ușor în prima oră a ședinței interbancare de miercuri, într-o piață cu volume reduse de tranzacționare, potrivit dealerilor.
La deschiderea ședinței, euro a fost cotat la 4,3950 – 4,3970 lei, cu 0,6 bani peste nivelurile de marți din jurul orei 16:30, de 4,3890 – 4,3910 lei/euro.
Ulterior, cursul a continuat să crească ușor, spre 4,4 lei/euro, în cadrul unor tranzacții cu volume reduse și cu ordine plasate preponderent de jucători locali. La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,3970 – 4,3990 lei, astfel că leul era în scădere cu aproape 0,2% în raport cu euro.
După prima oră a ședinței de la București, forintul era în scădere cu 0,3% față de euro, iar zlotul era în stagnare.
Cursul de referință anunțat marți de Banca Națională a României (BNR) a scăzut cu 0,87 bani, la 4,3907 lei/euro. În ședința de luni paritatea a crescut la 4,3994 lei/euro, după șapte sesiuni consecutive de scădere.
Leul s-a apreciat marți și în raport cu dolarul, rata de schimb cobrând cu 0,3 bani, la 3,3081 lei/dolar. Pentru francul elvețian, cursul a scăzut ușor, de asemenea, de la 3,5685 lei/franc la 3,5587 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile afișate miercuri dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au continuat să scadă ușor și au ajuns la 3,75% – 4,25% pe an, după ce marți au fost la 4,04% – 4,54% pe an.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026