Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineața

Moneda națională a deschis sesiunea interbancară de vineri în jurul nivelului de 4,53 lei/euro, iar în prima oră de tranzacționare cotațiile au rămas aproape de acest nivel, într-o piață liniștită, potrivit dealerilor.

Monica Juganaru - Mediafax · 2 noiembrie 2012 · 1 min de citit

În debut, băncile cotau euro la 4,53 – 4,5330 lei, în scădere ușoară față de nivelul de joi seară, când schimburile se perfectau la 4,5325 – 4,5340 lei/euro.

Primele transferuri au coborât cursul până la 4,5250-4,5280lei/euro, după care rata de schimb s-a întors peste 4,53 lei/euro.

Dealerii anticipează o sesiune liniștită, în așteptarea unor date despre piața muncii din SUA, care urmează să fie publicate spre finalul zilei interbancare.

Referința publicată joi de banca centrală a scăzut pentru a șaptea sesiune consecutiv și a ajuns la 4,5318 lei/euro. O rata de schimb mai redusă decât cea de joi a fost publicată de banca centrală la 3 octombrie, când euro a fost la 4,5262 lei.

Totodată, leul s-a depreciat în raport cu dolarul american, cursul urcând cu 1,28 bani, la 3,5001 lei/dolar.

În același timp, cursul oficial pentru francul elvețian a scăzut ușor, la 3,7529 lei/franc.

Dobânzile practicate pentru sumele plasate pe termen de o zi au rămas în intervalul 5-5,5%.

Citește și