Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineață
Cotațiile monedei naționale au deschis ușor sub 4,45 lei/euro, iar în prima oră de tranzacționare au variat aproape de acest nivel, într-o piață liniștită, spun dealerii.
Cotațiile monedei naționale au deschis ușor sub 4,45 lei/euro, iar în prima oră de tranzacționare au variat aproape de acest nivel, într-o piață liniștită, spun dealerii.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,4485 lei, ușor mai jos față de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când schimburile se perfectau la 4,4500 – 4,4515 lei/euro.
În prima oră de transfer, cotațiile au fost stabile, iar în jurul orei 10:30 operațiunile se realizau la 4,4480 – 4,4495 lei/euro.
Valutele din regiune consemnau deprecieri ușoare, iar bursele europene au deschis vineri în scădere, după ce mai multe companii, printre care Kerins și Renault, au raportat vânzări sub estimările analiștilor pentru trimestrul al treilea.
Banca Națională a României (BNR) a publicat joi un curs de referință de 4,4508 lei/euro, în creștere cu 1,3 bani față de miercuri. În sesiunea precedentă, banca centrală a anunțat o rată de schimb de 4,4378 lei/euro.
Leul s-a depreciat și în raport cu dolarul american, iar rata de schimb a urcat de la 3,2251 lei/dolar la 3,2257 lei/dolar.
În același timp, cursul de referință leu/franc elvețian a crescut de la 3,6030 lei/franc la 3,6197 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României (BNR) în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Valutele din regiune consemnau, de asemenea, deprecieri modeste.
Dobânzile afișate vineri dimineață de băncile comerciale pentru depozitele atrase și plasate în lei pe termen de o zi se plasau la 1,5 – 2,5%.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026